DOR

Motto: 

"Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns." Octavian Paler

Cine este vinovat de dependenţă? El sau ea? Normal, cine a creat-o are o parte de „vină”. Şi dacă spune: „Nu am nicio vină!”, atunci să ia cuţitul şi să taie chirurgical dependenţa, cu toate dorurile ei, născute, nu înfiate. Un dor nu poate fi înfiat, ci pus lângă inimă, ca un pui de sălbăticiune. Dorul este trăire, nu azvârlire. Nu azvârli în stânga şi în dreapta cu trăiri. Dorul este unic, vine dintr-o stare unică. Dorul se poate pierde, dilua, în lipsă de aer, se sufocă, se stinge. Tocmai la asta nu voiam să ajung… Şi atunci, de ce a provocat, de ce a stârnit? Aşa, din joacă! Întocmai unui exerciţiu ori unui test?…

Rost, rostuire… Cum să pictezi pe un şevalet care stă închis într-o carapace? Poate e şevaletul altuia, desigur… Atâtea culori şi nuanţe, atâtea peneluri libere şi darnice pe lumea aceasta!!!

Nimic nu e posibil, şi nici mâinile nu au rost dacă zâmbetul lui e doar pentru el, sau cine ştie pentru cine… Peneluri, arcuşuri, pluralism firesc. Totul s-a mai spus…

Păstrare… Să fii de două ori în lume. Să fii păstrat undeva, înainte de a intra, e ca şi cum ai suna la uşă, invitat fiind, şi apoi găseşti un bilet: Nu mai era nevoie să vii!!! Peneluri, nuanţe… Culori şterse, deşi se vor vii. Nimeni nu ştie, lumina sau umbra sunt mai importante într-un tablou.

Dependenţă… Natură moartă cu suflet… Bisturiul, şi raţionamente de sfinx…

A iubi e înainte de tot: nu trebuie să înveţi a zâmbi, deoarece a iubi are tot, şi zâmbet, şi vaier, şi plâns, şi vrajă. Trebuie să accepţi tăişul, dar şi şlefuirea, nu poţi lua din dragoste doar ce e frumos.

Degete care scriu, poate scriu şi degetele mele nu ştiu, mintea nu percepe, ochii nu văd.

Poate e povestea mea pentru alte culori, alte peneluri… Întotdeauna se găsesc înlocuitori pentru orice… Este atât de uşor…