duminică, 1 martie 2015

La multi ani!

Sa aveti o primavara frumoasa! La multi ani!

vineri, 30 ianuarie 2015

Când ai plecat

Când ai plecat, alegând ca destinaţie Silenzio Stampa, ai uitat să joci „mă iubeşte, nu mă iubeşte”, sacrificând trandafirul pe care nu mi l-ai dat niciodată. Aș fi avut un indiciu, ca-n Hansel și Gretel, dar aşa… Unde să vin? Unde să te caut, dacă ninge atipic? Nu ştii că toate străzile devin brusc surori și nu-ți mai pot recunoaşte urmele tăcute? Nu-mi răspunde…
Lasă-mi lumea să intre în panică, lasă-mi pulsul în stand-by și ochii împăienjeniți. Lasă-mă să întreb toţi oamenii de zăpadă dacă te-au văzut, să invidiez toate îmbrățișările fragede din mijlocul străzii și să adorm pe scările caselor străine, propovăduind minunea noastră.
Lasă-mă să nu am cui să spun că ți-am scris în fiecare zi despre colindul din sufletul meu pe care n-am știut să ți-l cânt. Lasă-mă să recitesc aceste scrisori până când fiecare virgula te compune sărutându-mi podul palmei… a renaștere. Lasă-mă să mă întorc vlăguită, să mă așez lângă brad, orbind în jocul de lumini care suspină-n locul meu....
De fiecare dată când pornesc în căutarea ta, mă trezesc cu mâna pe piept. Se spune că sunt dureri care dor și dureri care te schimbă. Durerea acestui dor mi-aduce-n suflet fâlfâit de cocori și parfum de lăcrămioare, în miezul iernii. Nu aș putea să regret că mi-e dor și doare, fiindcă ar însemna să dărâm locul din inima mea pe care l-ai construit, l-ai zugrăvit, l-ai mobilat, l-ai decorat în mii de forme și culori, cu migală, lăsându-l atât de… „acasă”. Un loc în care nu ar putea locui altcineva și pe care-l vizitez de fiecare dată când viața mă lasă în genunchi sau, dimpotrivă, când mă ridică pe cele mai înalte culmi. Acolo nu ajunge iarna niciodată, nu îngheață geamurile și nu intră gerul pe gaura cheii. Nu-mi rămâne decât să te aştept acolo…

miercuri, 28 ianuarie 2015

Uneori renunțăm....

Uneori renunțăm la oamenii din viețile noastre, dar nu pentru că nu-i mai iubim, ci pentru că obosim ... Obosim să tot privim neputincioși cum se transformă zi de zi în niște străini reci, insensibili și din ce în ce mai distanți ... obosim să tot cotrobăim prin sufletele lor goale după o umbră din iubirea pe care o știam cândva acolo ... obosim să tot scormonim prin inimile lor reci după un strop amărât din dragostea pe care nu o mai regăsim nicăieri ... Dar cel mai tare obosim să ne mințim pe noi înșine că încă mai trăim o iubire în doi ... când de fapt ce ne-a mai rămas nu e decât o umbră a poveștii care s-a terminat demult, poveste transformată de cel de alături într-o simplă și comună amintire ...
Din nefericire, oamenii mari află târziu că poveștile de iubire au finalul scris cu lacrimi chiar pe sufletul lor ...

marți, 27 ianuarie 2015

Ipoteza “Fără tine”

M-am obişnuit fără tine. De când mi-ai spus prima dată că nu ar trebui să te vreau. Că eşti defect, că eşti aşa şi pe dincolo. Şi fără tine am tot fost.  Nu te-am avut nicio secundă, că te-ai tot împărţit în stânga şi în dreapta şi m-ai izbăvit de fericire.
A, a fost o vreme când am fost cu tine, în feluri și feluri, nu din acelea cunoscute de lume. Din alte feluri. Nu vorbite, nu făcute. Simțite.
Erai al meu, eram în tine și pulsam sângele meu în venele tale. Eram mai aproape de tine decât vena cavă.
Dar tot fără tine eram.
Nu pulsai la rândul tău sângele tău în mine. Nu lăsai să treacă de tine ființa ta. Te păstrai, cum te păstrezi acum, cum te sechestrezi în fața întregimii sufletului meu pe care ți-o aștern la picioare.
“Of” este un cuvânt pe care l-aș face cântec lung de 5 ani și cu un singur cuvânt.
Vine Paștele și iar mă găsește sărbatoarea fără bucurie.
Sunt mică și pustie. Sunt ca o zambilă veștejită. Ca o linguriță ruginită. Ca o husă de telefon ruptă la cusături. Sunt ca o cutie de scobitori goală. Ca un fir de nisip pe fundul mării. Fără sens.
Haide, vino. Vino să îmi spui că nu ți-am aparținut, că nu mi-ai aparținut. Că nu am fost niciodată fericită cu tine, pentru că tu de fapt nu erai acolo, erai altundeva și plecai mereu în altă parte.
Am fost fără tine de când te-am văzut. Erai deja luat.
Dar tu, tu ai să mă iei cu tine în fiecare clipă a vieții tale, câte zile o să trăiesc și, poate, și după ce nu o să mai trăiesc.
Până când nu te-am iubit, totul a fost simplu, pentru că m-am avut pe mine. Acum, nu mă mai am. Îți urez baftă în colaborarea cu acest suflet zbuciumat care nu îmi mai aparține de ani de zile.
În concluzie, aș vrea să știi că fără mine mi-e ușor să trăiesc, dar fără tine, mi-e imposibil.
Ipoteza “Fără Tine”, așa cum mi-o descrii tu, nu există, este o prezumpție greșită.
La fel cum prezumpția că tu vei citi aceste rânduri și că vei înțelege este falsă. Dar eu deja știu asta. Și nu emit ipoteze.

luni, 26 ianuarie 2015

Nu s-a schimbat nimic...



Nu s-a schimbat nimic în sufletele noastre, padurile din ganduri sunt înca înfrunzite, ne canta langa pleoape tacerile albastre si ape limpezi tasnesc din ochii visatori.. Suntem atat de tandri ca simplele pareri, doar pasii simt caldura în trecere grabita, se-aud în noapte vantul si ploi ce-l însotesc ca un alai vesel trecand printre copaci, as spune parca te-as cunoaste, parca te iubesc, iti pun o întrebare, daca ma schimb, tu ce faci?

duminică, 25 ianuarie 2015

Un poem de Radu Stanca

O să rămâi în mine și după ce-o să pleci…


O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Gândul serii...



Sunt zile cand ma simt ca un pian stricat. Cu lacul de pe clape scorojit, cu corzile rupte si lemnul mirosind a putregai si sange de razboi. Mi-e lira dezacordata si toate-n mine se aud in contratimp. Doar praful si frunzele ce-si mai cauta somnul mut peste octavele mele. Sunt zile cand mi-e sufletul in paragina. Si de-acolo, dintre darapanaturi, mi-aud lumile scartaind a leagan neuns. La fel cum scrasnesc pianele desperecheate de partituri sau cum jelesc in surdina artistii parasiti de muze. Sunt zile cand ma simt ca un pian bolnav, cu lemnul vatamat si coada prabusita pe spate. Nici scaunelul nu mai are patru picioare. Am clavi-cordul destramat si ciocanelele mult prea trudite prin sali de concerte si serate. Mi-e rezonanta in ton cu istoriile vechi si pacloase din care n-au mai ramas decat infrangerile si invinsii...

duminică, 18 ianuarie 2015

Te iubesc sau te urăsc?


Ne jucăm de-a șoarecele și pisica. Suntem la nivelul în care așteptăm ca unul dintre noi să cedeze orgoliului. Din amatorii de peste zi ne-am transformat în profesioniștii din noapte. Când unul strigă, celălalt tace, când unuia îi pasă, celălalt devine indiferent. Când unul iubește, celălalt urăște. Și unde s-a mai văzut să se trăiască o iubire în contra doi timpi?
Te-am chemat de atâtea ori pe cât de mult te-am respins. Respir sacadat între “te iubesc” si “te urăsc”, iar fericirea cu tine este atât de complicată pe cât de simplă apare. Acum nu ne mai jucăm cu păpuși și marionete, ne jucăm cu dragostea și-ale noastre inimi. Înfierbântăm sângele din vene până când unul din noi aruncă gheața din priviri asupra celuilalt. Mă ridici, te adâncesc, te respir lent, mă guști apăsat, suntem ce nu putem fi, ești ce nu ai fost – mereu tu și eu, iar azi doar noi doi.
Te ating în vis, spui că doare. Mă îndepărtez în noapte, îmi spui că ți-e frig. Te rănesc, dar nu recunoști că sângerezi. Te sărut, dar nu lași umezeala buzelor mele să te mângâie. În viața noastră e pace, dar în suflete război. Ne iubim fără să ne atingem, ne privim fără să ne vedem. Eu trăiesc pe timp de zi, tu exiști doar în noapte. Eu sunt lumina ce te deschide, tu ești misterul ce mă adâncește, ești râul, iar eu marea. Ți-e teamă să-mi dezbraci sufletul crezând că vei găsi doar gheață. Ți-e frică să lași garda jos, s-ar putea să îți simt căldura pielii. Ai venit în inima mea fără să mă anunți, dar ți-ai trâmbițat fiecare plecare. Sunt cuvântul pe care nu ai curaj să-l rostești, ești cuvântul pe care nu am curajul să-l scriu. Ești secunda de dinainte, sunt secunda de după, agonia și extazul zorilor.
Am un suflet variabil. Te iubește sau te urăște, dar niciodată nu a reușit să te uite. Parcă infinitul din tine a devenit veșnicia sufletului meu. Și cum să fiu a ta fără să mă pierd, cum să fii al meu fără să te am? Ne desparte prea mult timp, iubitule.

Opreşte-te pentru o clipă şi priveşte în jur....

Opreşte-te o clipă şi vezi cine te iubeşte cu adevărat. Dacă vei privi atent, dacă vei fi obiectivă, îţi vei da seama uşor. Încetează să te mai agăţi de iubirea unora care de fapt nu-ţi aparţine. Fii sinceră cu tine şi vei vedea că din păcate sunt oameni care doar pretind că ţin la tine.Opreşte-te pentru o clipă şi gândeşte-te... la acele fiinţe din viaţa ta care te iubesc necondiţionat. Le preţuieşti îndeajuns sau încă eşti ancorată la acele iubiri strigate în gura mare, dar nedovedite cu adevărat?Vezi tu, oamenii se ascund uneori. De teamă, de ruşine, pentru că aşa vor...Şi îşi pun o mască binevoitoare, rostesc cuvinte pe care nu le simt şi păcălesc sufletele naive prin gesturi frumoase, aparent sincere.Trebuie să fii atentă. Sufletul tău e preţios şi nu trebuie să laşi pe nimeni să ţi-l ia în râs. Acolo ai tot ce e mai frumos: bunătate, iubire, respect, înţelegere, căldură, speranţă, încredere... Nu lăsa pe nimeni să ţi le fure. Pentru a împiedica acest lucru trebuie doar să te opreşti o clipă, să îndepărtezi voalul de naivitate care ţi-a acoperit privirea şi să fii sinceră în special cu tine. Punând cap la cap gânduri, sentimente, trăiri, vei vedea că ai avut parte şi de te iubesc-uri goale.Nu îţi va plăcea, dar gândeşte-te la acele momente când lacrimile s-au rostogolit pe obraji şi aveai nevoie de cineva care să ţi le şteargă.Câţi dintre cei care spuneau că te iubesc au fost acolo? Acum adu-ţi aminte de momentele fericite, când voiai să împarţi bucuriile cu cineva. Câţi dintre cei care spuneau că te iubesc au fost acolo? Să ne gândim la momentele când aveai nevoie de un sfat, de un îndemn, de o îmbrăţişare, de cineva care să stea lângă tine şi să tacă, dar să fie acolo. Câţi dintre cei care spuneau că te iubesc ţi-au fost alături? Cu siguranţă ai avut zile de rătăcire, zile gri, când ai uitat să zâmbeşti, să fii fericită, să speri, să visezi...Câţi dintre cei care spuneau că te iubesc ţi-au reamintit toate astea?Eşti om şi sunt convinsă că ai greşit, că ai judecat, că ai rănit, că ai spus vorbe la supărare.Câţi dintre cei care spuneau că te iubesc te-au înţeles, dar te-au sfătuit să fii mai atentă şi câţi te-au criticat şi atât, spunându-ţi că nu e bine ceea ce faci?Ei bine, acum ştii toate aceste răspunsuri. Le-ai aflat, dacă ai fost sinceră.Ce vei face depinde de tine. Tu decizi dacă te amăgeşti în continuare sau dacă îţi dai şansa să trăieşti în sinceritate şi respect.

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Atragem ceea ce daruim!


 Noi atragem ceea ce suntem. Ne atrage cine suntem!
Daca cineva din viata voastra nu va place, mai uitati-va la cine sunteti. Cine suntem este motivul pentru care alegem prietenii si situatiile din viata noastra . Cine suntem ne face sa alegm prost , sau ne facem sa nu reusim sa aleagem cu intelepciune .
Nu mai fi o victima ! Daca nu va place un anumit comportament, uita-te in tine pentru a gasi radacinile acelui disconfort . Conflictele pe care le avem cu lumea din afara sunt de multe ori în conflict cu ceea ce avem in noi insine. Si da… atragem si ceea ce daruim!


“Prostul nu poate iubi” , Oana Mihai



“Prostul nu poate iubi” spune Alexandru Paleologu.
Unii (unele) îşi ştanţează numele în carnea celuilalt. Să îl vadă acolo, roşu, rană, sfârâind. Pus cu fierul încins… Mirosind a carne arsă pînă departe. Să ştie lumea, ce naiba! Să fie evident cui aparţine, cine l-a avut întâi, cine a atins, cine a folosit, cine a dat de-a dura cuvinte prea uzate cum ar fi “te iubesc”.
Unii vin şi înfing un steag mai înalt decât propriul ego în ceva care nu le va purta numele niciodată. Doar să se ştie că au fost acolo. Că au pus piciorul, bocancul, urma.
Unii se blindează cu un arsenal întreg… să păzească. Doar că, atunci când păzeşti, deja nu mai este al tău. Chiar dacă a fost vreodată, în orice fel. O pasăre se va aşeza în palma ta pentru că o hrăneşti, nu pentru că i-ai proptit piciorul sau aripa cu un lanţ de stâlpul de înaltă tensiune.
Unii strigă. Şi nu de dragul unui ecou care se va întoarce… Strigă pe toţi peretii. Cu o voce incertă, parcă pentru a se convinge pe ei , mai mult. Tot ceea ce este urlat in piaţa mare din sat, este ori un anunţ de mică (foarte mică, prea mică) publicitate, ori este o ratată şi jalnică declaraţie de luptă. Cu himerele, nu?
Unii scrijelesc pe coaja copacilor: Gina plus Dorel egal love. Pentru ca toţi cei care vor trece admirand natura, să afle de isprăvile romantice ale minunatului cuplu.
Unii marchează teritorii. Adică ridică piciorul… Şi, când ridici piciorul, ţi-ai satisfacut o nevoie instinctivă. Cine ar fi nebun să creadă că tocmai au facut o declarație de dragoste ?
“Prostul nu poate iubi.” Prostul ştanţează, urlă, scrijeleşte, marchează.

miercuri, 14 ianuarie 2015


De ce mint psihopaţii


Psihopaţii îi mint în mod patologic pe ceilalţi în legătură cu aproape orice ţine de trecutul, prezentul şi viitorul lor. Este posibil ca fiecare minciună pe care o descoperiţi la psihopatul din viaţa voastră să fie doar vârful aisbergului. Pregătiţi-vă pentru scufundarea Titanicului.
Ar putea să îţi spună ţie sau familiei lui că lucrează undeva, când de fapt el lucrează în altă parte sau este şomer. Ar putea să îţi spună că este bogat, când în realitate este sărac lipit. Ţi-ar putea ţine predici despre fidelitate şi încredere şi să se vadă, în acelaşi timp, cu alte femei. Ar putea să îţi spună că partenera lui este rece, frigidă şi dezinteresată de el sau de relaţie, când de fapt el este cel care o neglijează, se joacă de-a „cald-rece” cu ea pentru a o manipula şi în acelaşi timp face orice să o înşele, să îi submineze încrederea în ea şi să o distrugă. Ar putea să îţi spună că e în căutarea unei slujbe în oraşul în care locuieşti pentru că vrea să fiţi împreună, dar să caute în acelaşi timp slujbe în mai multe oraşe, doar pentru a te ţine în cele din urmă departe de prieteni şi familie. Ar putea să îţi spună că nu te-a înşelat niciodată, ceea ce ar fi pentru el doar un joc de cuvinte, pentru că, într-adevăr, toate celelalte femei au fost pentru el prietene cu beneficii. Ar putea să îţi spună că fosta lui iubită l-a înşelat şi l-a părăsit, când de fapt el a fost acela care le-a înşelat pe toate femeile cu care a fost şi nu doar o dată, ci de nenumărate ori, şi le-a părăsit după ce s-a folosit de ele. Şi, în cazurile cele mai rele, ar putea să se arate ca fiind un bărbat cinstit, când de fapt, în secret, comite fraude, violuri în serie sau chiar crime. Dar nu trebuie să îţi iasă din minte: ce nu ştii despre el şi ce te face el să crezi că e adevărat te poate răni şi te va răni. Nu are prieteni, ci doar oameni de care se foloseşte şi care devin alibiuri pentru minciunile lui. Minciuna îi hrăneşte narcisismul. Deformându-le celorlalţi percepţia asupra realităţii, capătă un fals sentiment că este mai deştept decât ei.
Din moment ce psihopaţii se scaldă în ape tulburi, în dezonoare, cruzime şi perversitate, le face plăcere nu doar să mintă, ci şi să le sădească îndoiala în suflet celor pe care îi mint. Lasă mici „dovezi” ale infidelităţii la vedere, ca de exemplu o sticluţă de şampon sau alte mici accesorii de-ale prietenelor lor. Când sunt luaţi la întrebări, sunt mai mult decât încântaţi să ofere informaţii false. Cu siguranţă aţi auzit de criminalii în serie, psihopaţi care iau obiecte de la victime, brăţări, inele sau elastice de păr ca „trofee”, pentru a-şi aminti de crimă. Semnele infidelităţii sunt micile suveniruri ale dependentului de sex. Indivizilor cu asemenea deviaţii le place să trăiască periculos. La fel cum criminalii în serie se joacă de-a şoarecele şi pisica fie cu poliţia, fie cu presa, la fel şi psihopaţii afemeiaţi se joacă de-a „prinde-mă, dacă poţi” cu soţiile sau prietenele lor. Ar putea foarte bine să stea la calculator, faţă în faţă cu soţia lor şi să trimită în acelaşi timp mesaje erotice amantei, pretinzând că lucrează sau caută ceva pe internet. Ar putea să fie într-un hotel cu amanta şi să vorbească la telefon minute bune cu soţia. Ar putea să răspundă la apelul de la amantă în timpul unei întâlniri cu soţia şi să pretindă că e sunat de cineva de la serviciu.
Psihopaţilor le face plăcere să mintă, pentru că minciuna le dă putere asupra celorlalţi şi pentru că îi incită riscul că ar putea fi prinşi. Singura problemă este aceea că riscurile sunt întotdeauna prea mici şi insuficient de palpitante. Riscul presupune ataşament faţă de oameni sau obiecte şi implică şi teama de a le pierde. Dar psihopaţii nu pun preţ pe nimic altceva decât poftele de moment şi pe nimeni altcineva decât pe ei înşişi. Dacă-şi pierd slujba, cu siguranţă vor găsi alta la fel de bună (chiar dacă e imposibil). Dacă pierd sume mari de bani, pot să se descurce binişor sau să-i escrocheze pe alţii. Dacă o îndepărtează pe parteneră de ei, pădurea e plină de uscături. Din moment ce mizele lor sunt atât de mici, şi fiorii pe care îi resimt fluctuează.
Minciuna îi face să se simtă puternici şi superiori. Nici nu mai e nevoie să adaug că, în realitate, minciuna şi decepţionarea nu sunt semnul unei prea mari inteligenţe. Sunt un simptom al lipsei de caracter. Dictatorii psihopaţi, precum Hitler, Stalin, Mao sau Ceauşescu nu erau indivizi din cale afară de inteligenţi. Erau în schimb manipulatori, oportunişti şi lipsiţi de scrupule. Dar e inutil să încerci să convingi un psihopat că este mai prejos şi nu mai presus de cei pe care îi foloseşte. Dacă îi evidenţiezi lipsa de caracter, şi reacţiile lui devin transparente. Când scapă cu o minciună, resimte o slabă satisfacţie. Când este prins cu minciuna, nu îi este ruşine. O maschează printr-o altă minciună sau, dacă nu are încotro, dă vina pe tine pentru că lucrurile merg prost sau te acuză că te comporţi exact la fel ca el. Deseori, chiar dacă psihopaţii cred că spun adevărul, de fapt mint, şi, aşa cum scriam într-un articol precedent, sunt incapabili de o gândire pe termen lung. Din această cauză, vieţile psihopaţilor sunt în general o înşiruire de cariere ratate, infracţiuni şi relaţii dezastruoase. Şi, pe cât de puţin îi deranjează pe ei, care trăiesc într-un dulce hedonism dionisiac, pe atât de mult îi incomodează pe ceilalţi oameni care îi cunosc.
Pentru a explica mai departe de ce şi cum mint psihopaţii în mod compulsiv şi cu o atât de mare lejeritate, voi face apel la cartea scrisă de Dr. Susan Forward, When your lover is a liar. Cartea ei face referire la multe tipologii de mincinoşi, dar un capitol este dedicat psihopaţilor. Autoarea îi descrie pe aceştia ca fiind cel mai dăunători mincinoşi şi confirmă că sunt singurii care nu pot fi schimbaţi. Psihopaţii nu spun minciuni simple, ci unele care fac cu adevărat rău. Minciunile care ne dăunează sunt spuse fie prin omisiune, fie cu intenţia voită de a face rău. Forward defineşte o minciună dăunătoare ca fiind „un comportament voluntar prin care o persoană fie prezintă informaţii importante într-un mod eronat, fie omite să le prezinte, cu intenţia de a ascunde adevărul referitor la anumite aspecte din trecutul, prezentul şi chiar viitorul său”. Autoarea scrie că atunci când un bărbat minte în legătură cu detalii importante care ţin de identitatea sau de intenţiile şi acţiunile sale, implicaţiile sunt următoarele:
1) el devine singurul deţinător al adevărului; 2) deţine controlul asupra evenimentelor din viaţa celuilalt; 3) cei care sunt păcăliţi nu cunosc informaţii importante, care ar putea avea un impact major asupra vieţii lor; 4) în consecinţă, cei pe care îi păcăleşte nu pot lua hotărâri în baza informaţiilor pe care el le furnizează (spre exemplu, nu îl pot părăsi) şi 5) cei pe care îi păcăleşte nu ştiu cine este el cu adevărat.
Psihopaţii încearcă să-şi nege sau să-şi minimalizeze înşelătoria atunci când sunt descoperiţi. Această strategie, spune Forward, este o componentă a tendinţei de dominare, care are implicaţii semnificative pentru partenera păcălită:
1) ea n-a văzut ce crede că a văzut; 2) nu a auzit ce crede că a auzit; 3) nu ştie ce a aflat de fapt; 4) exagerează, e paranoică, îşi imaginează lucruri care nu există; 5) cerându-i socoteală pentru minciună, creează de fapt probleme în relaţie; 6) ea este vinovată pentru că partenerul ei o minte; 7) şi ceilalţi oameni care încearcă să-l demaşte pe psihopat, dezvăluindu-i minciunile, pun de fapt în pericol relaţia.
Aceste tehnici de negare a minciunilor sunt la fel ca aruncatul gazului pe foc. O fac pe victimă să creadă că „a luat-o razna” şi că îşi imaginează lucruri care nu există sau care nu sunt adevărate. Iar asta întoarce realitatea pe dos şi substituie adevărul cu minciuna. Mai mult, duce la schimburi ai polilor de putere între partenerul onest şi partenerul mincinos. Mincinosul deţine controlul asupra relaţiei şi asupra percepţiei pe care partenerul o are asupra realităţii.
Prin urmare, minciunile dăunătoare sunt un joc al puterii, aşadar nu ar trebui să ne surprindă că psihopaţii, care trăiesc pentru a-i controla şi manipula pe ceilalţi, sfârşesc prin a deveni mincinoşi patologici, fără şanse de scăpare. Spre deosebire de celelalte capitole ale cărţii, în care Forward sugerează că o relaţie poate fi îmbunătăţită chiar şi în ciuda minciunii, în cazul psihopaţilor are un singur sfat – părăsiţi-i:
„Acest capitol face referire la scorpioni cu formă umană, a căror unică ocupaţie este aceea de a minţi continuu şi fără remuşcări. Le mint pe femeile din viaţa lor şi pe toţi ceilalţi. Le înşală pe femeile cu care sunt căsătoriţi şi pe care le iubesc, în mod repetat. Cea mai palpitantă experienţă pentru ei este aceea de a le orbi pe femeile care îi iubesc şi care au încredere în ei şi o fac fără să se gândească la ele chiar şi o clipă. Acest capitol face referire la acei mincinoşi pe care trebuie să îi părăsiţi imediat – sociopaţii”.
Forward explică mai departe că, din moment ce psihopaţii văd viaţa ca pe o luptă pentru putere, devin incurabil dependenţi de minciună ca de o formă de viaţă. Toţi experţii în psihopatie şi sociopatie sunt de acord că aceşti indivizi mint chiar şi atunci când adevărul i-ar ajuta să lase o impresie mai bună sau când ceea ce spun ar suna mai plauzibil. Spre deosebire de oamenii obişnuiţi, psihopaţii nu se schimbă. Iar explicaţia simplă pentru care se întâmplă acest lucru este aceea că nu vor să se schimbe şi nici nu pot să o facă. Aşa cum am văzut în articolele precedente, psihopaţilor le lipseşte un stimulent moral sau emoţional, care pe noi ceilalţi ne motivează să fim mai buni. Oricât de multă suferinţă le-ar provoca altora şi în oricât de multe necazuri ar intra din cauza propriilor minciuni, psihopaţii rămân mincinoşi patologici şi escroci întreaga viaţă.
Forward explică şi de ce psihopaţii nu îşi schimbă comportamentul: 1) nu simt ruşinea şi suferinţa, care pe alţi oameni îi motivează să fie cinstiţi; 2) nu respectă regulile niciodată şi, prin urmare, nu consideră că ar greşi cu ceva; 3) nu au suficientă profunzime emoţională pentru a-şi schimba în bine caracterul; 4) în căutarea neîncetată a stimulării, trăiesc pentru a încălca regulile, nu pentru a le respecta; 5) cred că sunt superiori celor pe care îi păcălesc.
Aş mai adăuga încă un punct la această listă: 6) psihopaţii cred că şi restul oamenilor sunt la fel ca ei, adică manipulează şi înşală, doar că sunt mai puţin inteligenţi şi adaptativi decât ei. Concluzia lui Forward este aceea că oricine îţi spune că un psihopat poate să devină un om cinstit şi fidel te minte. Tocmai de aceea, este foarte probabil ca psihopatul însuşi să promită unei alte persoane că se va schimba, cu atât mai mult cu cât încă mai are de câştigat de pe urma ei.

marți, 6 ianuarie 2015

Doar o amintire...

Am văzut azi un afiș, mi-am amintit de el, de ridurile lui de expresie. De lașitatea specifică, ascunsă atât de bine sub scutul perfect masculin. Vedeți voi, un bărbat nu e deloc ceea ce pare la suprafață (și nicio femeie). Îl poți vedea un Apollo reînviat tocmai din pagnile mirosind a spumă de mare din mitologia greacă sau chiar un viril Hercule, atât de puternic, ținându- te pe după mijloc, când de fapt fruntea lui ascunde cele mai nedemne gânduri, asemănătoare cu cele ale unui dezertor, trădător si  fricos… Mulți si tot mai mulți sunt astfel în zilele noastre..Dar așa cum e el, când îl mai zăresc pe ici-colo, mă ia zâmbetul ironic în colțul gurii. Acum vă las pe voi să dați cu presupusu', oare cine-o fi el? Nimeni. Doar o amintire...

luni, 5 ianuarie 2015

Gânduri...

Azi am făcut curăţenie generală: in casă şi in suflet...Am aruncat multe lucruri care nu-mi mai foloseau, am impărţit hainele care ne-au rămas mici mie şi copiilor, am spălat, am sters praful, am ordonat, am calcat, dar, cel mai greu, a fost să fac ordine printre gânduri, amintiri şi oamenii care mi-au fost sau imi sunt dragi...Unii se incăpăţânează să rămană acolo, in suflet, deşi eu aş fi vrut să-i scot...Pe alţii aş fi vrut să-i aşez cuminţi intr-un sertar al inimii, dar nu incap deloc... Pe ansamblu, sunt mulţumită, casa e lună,... ce dacă un ochi plânge şi celalalt râde!?

De vorba cu mine

Ce-i de fãcut când afli cã ce-a fost n-a fost? Te miri? Te vaiti? Te ambitionezi? Te lasi de sportu' ãla cu "pusu' încrederii în oameni" si te apuci de altul cu vãsle, pedale, spadã sau orice altceva numai cu "vorba gurii" nu? Ce faci când,din senin, un apropiat (nu un oarecare) îti dã pe la nas cu putregai de promisiune veche si neonoratã? Renunti la el? Sau la tine? Te înstrãinezi de el, nelegiuitul, sau...de tine? Ce faci când esti mintit, "flituit", ignorat si pãlmuit cu declaratii false, complimente colturoase, reprosuri fãrã fond, amânãri si scuze? Pleci? Rãmâi? "Gata? Asta a fost tot? Te-ai îndrăgostit, te-a luat valul, te-a purtat puțin cu boare-n vele pe-aici pe lângă mal și...asta numești tu amor nebun? Te-au speriat adâncurile? Te-au ispitit sirenele? Ori poate briza dinspre miazăzi te-a lăsat fără joben? Te-ai udat la picioare? Ai rămas fără vorbe? Te-ai învolburat așa cum fac apele când se ceartă cu Dumnezeu, te-ai încruntat a ocean și ți-ai bătut valul mofluz peste mine cât să mă poarte departe....cât mai departe de tine. Ce-ai făcut? Ți-a dat dragostea pe dinafară, mi-ai inundat călcâiul cu care am bătut drum până la tine și, ca să vezi,...te-ai speriat ca nătăflețul care-n copilărie a tras chiulul de la orele de înot! Puțină apă...puțin vânt...puțină ploaie...și deja ai acostat. Mi-ai pus cârma în mâini și dus ai fost! M-ai lăsat în derivă. "Descurcă-te! Cineva undeva te așteaptă!" Și dacă mă așteaptă?"

duminică, 4 ianuarie 2015

Nu mai am răbdare


“Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogantă, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct al vieții mele în care nu mai vreau să irosesc timp cu ceea ce-mi displace sau îmi face rău. Nu mai am răbdare pentru cinism, critică și cereri exagerate de orice natură. Mi-am pierdut dorința de-a le face pe plac celor care nu mă plac, să-i iubesc pe cei care nu mă iubesc și să le zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească. Nu mai pierd un singur minut cu cei care mint sau manipulează. Am decis să nu mai coexist cu pretinsul, ipocrizia, falsitatea și cu laudele ieftine. Nu tolerez nici erudiția selectivă, nici aroganța academică. Și nici nu mă adaptez la bârfa mondenă. Urăsc conflictul și comparațiile. Cred într-o lume a contrariilor și de aceea îi evit pe oamenii cu personalități rigide și inflexibile. Îmi displac lipsa de loialitate și trădările între prieteni. Nu mă împac cu cei care nu știu să facă un compliment sau să spună un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc și am greutăți în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Și peste toate acestea, nu am răbdare pentru oricine nu-mi merită răbdarea.” - Meryl Streep

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Ninge iar…

Ninge iar… înalt și egal. Și mi se face dor de propria-mi copilărie. Amintirile au claritate doar în prima clipă a revenirii lor. Apoi, contururile se ondulează, se dizolvă în “umoarea” acestui sentiment în mișcare. Ninge viscolit, în rafale, ninge rostogolit peste şesurile înțepenite de ger. Vântul şopteşte o poveste, spusă nimănui. Sevele zac ferecate în rădăcini, vegetalul a intrat într-un somn adânc, crengile – dezbrăcate de frunze – trosnesc deznădăjduit, fără să mai poarte vreun freamăt.
Anotimp de poveşti cu ochii înzăpeziţi de stele – iarna – domneşte suveran. Miroase iar a cetină şi e rost de bucurie nouă în cămara sufletului. Ninge cu stele albastre şi diafane lunecând pe ţurţuri. S-a mai spulberat încă un an din viaţa noastră şi ne-a lăsat în suflet gânduri şi trăiri profunde; ne-a scrijelit încă un răboj. Este Ianuarie, întâia poartă a Noului An.
Am tras cortina peste încă un an, au rămas în urmă vremelnicii fără hotar, speranţe pierdute şi dorinţe împlinite, renunţări, dar şi bucurii, deznădejdi, dar și vindecări. Cu un crâmpei de viitor răscumpărăm trecutul devenit amintire. Oare, vom putea regăsi în noi forţa de a ne bizui unii pe ceilalţi şi de a ne izbăvi – prin iubire – în anul care abia şi-a deschis porţile?
Ninge spumos şi firave speranţe, proaspete, încolţesc în zorii anului ce s-arată. Am început să mai uităm de relele ce ne-au împrejmuit şi am încercat să sperăm – încă o dată – că voia bună va pune oprelişte oricăror necazuri. E bine să ne cultivăm acea “resemnare” în faţa vieţii şi să acceptăm că bogăţia ei poate consta mai mult în intensitatea trăirilor decât în multitudinea întâmplărilor. Această conduită poate tămădui – uneori – nefericirile şi înfrângerile.