Un inceput de primavara cu multe sperante si bucurii!

O primavara frumoasa, plina de soare, sanatate si numai bucurii!

Drum

am lasat o lume, devenita buna, pentru a construi alta, mai mica, dar mai puternica. am plecat, cu tot sufletul, pe un drum pe care il stiam intortocheat, crezand ca voi avea puterea sa il indrept. mi-am mai dat o sansa....am zis ca mai am energie sa netezesc pietrele colturoase si sa fac un tablou.
s-a dat startul. am pornit cu gandul ca vom fi impreuna, nici primii si nici ultimii. m-am agatat de mana mare si am crezut, cu toata inima, ca ea ma va duce la capat, ca imi va scoate ghimpii infipti in talpi pana sa ne fi intalnit, ca imi va arata poteca cea mai scurta.
mi-am rotunjit pumnul si l-am ascuns in mana mare. de-atata caldura, nu am simtit ca pietre ce-i ieseau de sub picioare imi loveau mie gleznele. am inceput sa schioapat. am simtit durere. nu am putut incetini, pentru ca mana puternica devenise un menghine din care nu puteam sa mai scap.
nici n-am putut tine pasul. muntii si marile mi se scurgeau prin fata ochilor, ca intr-un tunel al timpului. oasele mainii au inceput sa se lungeasca. inceieturile au inceput sa paraie, sa usture si apoi sa friga. cand am remarcat cat ne-am indepartat, si sufletul a inceput sa paraie, sa usture si sa friga....
oasele mi-au devenit acum fire de ata ce stau sa plezneasca....nici munti, nici mari, nici drumul insasi nu il mai vad...

Invers

am incercat sa schimb un om- pe tine....si-am reusit sa schimb o lume- lumea mea, in care tanguiala nu-si gasise rostul, in care neputinta nu trecuse pragul si unde prin iubire ma salvam....

COSMAR

M-am apropiat, cautand mangaiere. Cu raceala pietrei, nemiscarea stancii si tacerea ierbii mi-ai raspuns.

In sufletul tau sta dezlegarea semnelor pe care ti le trimit; si nu uita ca fiecare clipa e darul ce ti-l fac.

Mainile imi tremurau, ca iesite din umeri. Mi le imaginam legate de corp doar printr-un fir de ata, leganandu-se in jurul meu din cauza vantului. Am inceput sa ma rotesc, cu ochii spre cer. Si la fiecare miscare coroanele copacilor isi pierdeau forma, amastecandu-se intr-un verde crud, un verde miscator, un cer de verde.

M-am oprit, speriata. De ce alesesem sa ma intorc in poiana? De ce, din toata padurea, aici?

Abia apoi am inteles: pasisem pe drumul spre tine...

Am intins mainile, furand doua fire de iarba. Am ingenuncheatat si-am cules doua colturi de piatra, miscandu-le incet podul palmei...

Iti daruiesc lumea mea....iti daruiesc tie tot ce iubesc, tot visul meu, tot ce inseamna pentru mine "fericire" ti-am spus, si am plecat surazand.

M-am indepartat, asteptand mangaiere. Cu raceala pietrei, nemiscarea stancii si tacerea ierbii ti-am raspuns...

Fara cuvinte...

Umbrele se ascund in intunericul noptii, cautandu-ne...
-Tu esti?
Nu-mi raspunzi, si teama mi se imprastie sub piele, cuprinzandu-ma.
-Sunt eu...,ma prezint, ca in fata unui juriu, rusinata de propria existenta ca de o fapta urata.
ma incurajez si imi urnesc picioarele lipite parca de pamant, din lipsa de tine. Ma mir ca, fara a te tine de mana, ma misc. Incet, ma apropii de locul in care te-am simtit ultima oara. Dar nu mai prind decat zgomotul pasilor tai.
Asfaltul mi se urca iar peste glezne. Tintuita, incerc sa te strig, dar cuvintele se lovesc de o umbra. Esti tu, iubind o alta femeie...

Timp

Nu mă opresc...imi pun piedici de tot felul, insă nu pot trece fără să culeg un strop din indiferența oamenilor și cu el să imi infășor sufletul, supărându-l....
Mă imbărbătez că mâine voi fi mai bună. dar "mâine" se ascunde in fiecare zi și mă lasă golașă, cu gândul ce pune la zid oameni si faptele lor, apoi pe mine. desi este ultima privire, vazandu-mă simt cel mai tare amarul dintr-un om- nu sunt așa cum aș vrea, nu pot trece mereu zâmbind. descopăr in mine cuvinte nespuse, răutaciaose.
Așa că tac. brusc. pană il voi primi, recompensa a lucrurilor nefacute, pe "mâine".

Umbre

....ceata gandurilor mele, ascunse prin cine stie ce ungher al sufletului. ceata trecutului, ce nu vrea sa se imprastie cand soarele rasare in mine.
ceata si vis. vis ce iese din umbra celorlalte vise si se preface viu; cu viata lui ma smulge din prezent, aruncandu-ma intr-o iubire veche, ce nu-si mai are urme pe pamant.
si nu stiu daca-i chemarea mea sau e chemarea ta, si nu stiu daca e vis sau e dorinta...

Culori

Nu stiam unde ai plecat...Gandurile se amestecau, incurcandu-ma.
Te-am strigat. Insa ecoul a fost mai puternic decat raspunsul tau...sau...sau poate ca nici nu ai raspuns...
Nu stiu ce sa mai cred. Fara idei ma simt ca o strada neluminata, fara tine, lumea in care traiam s-a prabusit. si, daca as putea colora starea in care ma aflu, n-as avea nevoie decat de negru intens.
Ce trist....Mai sus am scris doar cuvinte, gasite intr-o amintire mai veche.
Acum, fara tine lumea e lume si eu sunt chiar eu. Zambesc, fericirea-i la mine in suflet si ganduri, milioane de ganduri zboara spre noi, cei de acum, se-nalta spre cer.
Si oricat de departe-ar parea orizontul, el creste in noi, prin iubire.
Si oricat de trista-ar parea ziua asta, e numai un vis, caci caldura din noi lumineaza-orice zi, orice clipa.
Iubim. Si asta-i scaparea, fericirea oglindita in noi.
Iubim, si ziua de azi este soare, si viata de-acum e lumina si-nalt
E nevoie de alb si de rosu, de verde, albastru si mov.

...de ce nu?

daca ne permitem sa tacem, de ce nu? daca ne permitem sa plecam, de ce nu? daca ne permitem sa mintim, de ce nu? de ce sa nu mintim, cand viata ne-a facut magicieni- magicienii gesturilor, magicienii cuvintelor?
doar ca, atunci cand timpul va cere zambetului iertare, cerandu-l inapoi, el, zambetul, e posibil sa ne intrebe de ce da. de ce da cand am pierdut zile intregi ascunzandu-l in tacere, in minciuna, in dezmat. de ce da, cand am lasat oamenii dragi fara o mana de ajutor. de ce da, cand usile sperantei le-am inchis in fata noastra si a celorlalti. atunci va trebui sa nascocim un raspuns, sa cerem creierului sa gaseasca o insiruire frumoasa de cuvinte, pentru ca sufletul nu va putea raspunde unor astfel de intrebari...

...e posibil ca intr-o zi lumea sa ne para atat de mica incat sa nu mai incapem amandoi in ea...

Ochii nu ştiu să mintă...

Ochii mi se par cel mai sincer organ al corpului. Buzele spun cuvinte dulci şi apoi cuvinte aspre, mâinile ţin strâns, iar apoi lasă, alte organe mimează orgasme. Ochii nu ştiu să mintă. Ei aruncă fulgere la mânie, radiază la fericire şi se deschid lacrimilor în nefericire.
 

Nu suntem singuri în esenţă, ci în aparenţă. Dar suntem învăţaţi de mici că aparenţele contează.

CHEMARE

Si iar se lasa iarna peste lume...
Troiene largi s-aduna intre noi,
De cate ori te strig pe nume,
O sa intorci privirea inapoi?

Uita-vei ca afara e zapada
Si ca in suflet gheata ai topit?
Veni-vei cand te voi chema in graba
Ura-ti-voi eu atuncea „bun venit”?

Vad cum o lume se naste din tine
Cum umbra se-neaca si iar devii tu
Te-astept si te chem, alearga spre mine,
Ramai doar cu mine si nu te mai du!

In sufletul tau-i dezlegarea de semne
Si–n fiece clipa e darul ce-ti fac,
Zapada in zare incepe-a se cerne
Te-ntorci iar spre mine si iarasi eu tac!

S.C.

Te chem

Intinde-mi mâna peste timp şi zare,
Intinde-o peste constelaţii, pe sub nori
Şi vino langa mine-n ceas de noapte
Şi pleacă dimineaţa, până-n zori!

Te chem cu şoapte-n fiecare seară
Ca să te-alint pe buzele-ţi fierbinţi,
Să-ţi sorb amarul care mă-nfioară,
Să mă cuprinzi cu bratele-ţi cuminţi.

Ne-am intâlnit la margine de ceas,
La margine de dor viclean, nebun
Şi nu vom şti cât timp va fi rămas
Să pribegim noi doi pe-acelaşi drum.

Şi cât va dainui povestea noastră,
Cât ochi-mi verzi vor sparge depărtări,
Când inflori-va floarea mea albastră
Tu vei veni pe-aceleaşi vechi cărări.

Te-aştept s-ajungi şi, dincolo de moarte,
Să-mi dai sărutul fără de păcat
Chiar daca eşti acum aşa departe
De tine veşnicia m-a legat.

S.C.

Dacă...

Te-aş fi iubit, de n-ai fi fost departe...
Şi nu ne-ar desparti atâta chin,
Dar viaţa-i altceva decât in carte
Şi doar cu vorba pot să te alin.

Dacă in taină iti şoptesc cuvinte
Să te înveselesc pe înserat,
E ca s-alung durerile din minte,
Dar tu eşti mult prea tare-ngândurat.

Te întâlnesc pe-o pagină pustie
Şi îmi eşti drag şi te citesc ades.
Te-ascunzi în vers şi naşti o poezie,
Eu…scriu cuvinte fără de-nţeles….

Scrisoare de ziua ta...

Iti amintesti? Anul trecut, de ziua ta, iti scrisesem;... o scrisoare alcatuita nu din cuvinte, ci franturi de suflet. Anul acesta nu ti-am mai scris, imi dorisem sa fiu langa tine, dar..." Te-am intalnit la mijloc de toamna, intamplator, datorita tehnologiei si pasiunii mele de a folosi internetul. “Te-am intalnit” este un mod de a descrie starea mea sufletesca de atunci, cand am dialogat prin cateva mesaje! O seara,… caci pe a doua am asteptat-o ca pe o sarbatoare. Tot atunci ti-am auzit vocea, dupa cateva intreruperi ale dialogului nostru scris! Eu aveam glasul sfarsit de emotie, tu – mirat si intrigat totodata cand ai aflat ca sunt casatorita. N-am avut atunci curaj sa-ti explic care este situatia mea, dar am simtit ca nu trebuie sa te mai pierd inca o data, caci aceasta a fost senzatia cand ti-am auzit vocea: ca te-am regasit dupa o indelungata absenta. Nu m-am indragostit atunci de tine, caci te iubeam deja cu mult inainte! De atunci pe tine te vad primul de cum deschid ochii, diminetile, si nici lumina zilei nu reuseste sa te ascunda in uitare…. Tu, tot tu, singur tu, si ma simt agatata de tine ca de o locomotiva ce nu stie de mine, alergand cu iubire in suflet spre o destinatie ce nu era a mea. Fac un drum doar al meu, lovindu-ma de copacii de pe margini, de idei preconcepute si de tine. Si, atunci cand raman in urma, agatata de vreo ramura sau trantita intre pietre, ma suni. O iau de la capat, te caut, te-ajung si ma prind de tine, ca apoi sa fac un alt drum pe care sa raman singura, asteptandu-ti semnalul….. Iubesc…pana si frantura ta de umbra o iubesc…si singurul mod de a masura iubirea mea este sufletul tau. Nu vreau sa devenim coconi, infasurati in propriile ganduri si lucruri incat sa ne fie greu sa ajungem unul la altul….Si nu stiu daca sa astept, asa cum am facut pana acum, sau sa fac ceva necunoscut mie, ceva salvator pentru noi…nu gasesc puterea din ziua in care te-am simtit al meu si, plina de tine, am spus ca vreau sa mergem pe acelasi drum. Stiu insa ca oriunde voi fi ma va macina singuratatea pe care am insamantat-o in sulfetul meu….ca orice pas fara tine as face va mai rasari inca un gand, inca o tristete….si ca asta e crucea mea, mare si grea, pe care o mut de pe un umar pe altul, de pe o zi pe alta… Imi pastrez pasii, sa nu fiu obosita atunci cand vei ajunge aproape. Imi pitesc zambetul, pentru a ti-l darui tie in fiecare dimineata. Imi ucid tacerea, stiind ca-ti plac cuvintele….Dar nu te gasesc decat pe tine, mereu precaut cu iubirea… Uneori radem…Trist e ca ne hranim rasul din neajunsurile vietii si din nimicnicia pastrata a sufletului. Ne fardam prin cuvinte elevate si pornim la drum, cautatori de maruntisuri in suflete mari. Ne sperie drumul….si facem din colturi o lume, din sulfet – nimic…Ma aliniez atunci tacerii…o tacere atat de plina, ca as putea sa-mi pierd rasuflarea…si… desenez iar cuvinte! Si-astept sa te nasti, sa vii fara-a pleca, sa fii far-a cere…Acum nu pot gasi cuvinte pe care sa le astern in continuarea punctelor de suspensie, sau intre “a cere” si punctele de suspensie. Cel mult as pune un final “Iti multumesc pentru a ma fi ascultat. Sunt fericita acum…si chiar daca .nimic nu se-arata mai rece ca timpul, as vrea sa simti ca nimeni nu-i mai iubit decat tine! Iar asta n-a fost nimic mai mult decat o scrisoare… o scrisoare pe care ti-am scris-o de ziua ta!"... 
Am uitat cuvintele,
nu mi-a rămas decât unul
stins, nerostit
strivit de buzele tale.
Am uitat cuvintele,
căci
am trecut prin dragoste
desculţă,
şi m-am imbătat
cu miros de poveste,
in timp ce tălpile imi sângerau.
Am uitat cuvintele,
de teamă să nu calc pe vise
şi
odată cu ele
m-am uitat pe mine!

In cautarea eului pierdut

Sunt cel mai prost arhitect al sufletului meu si, desi am o imaginatie bogata, nu pot sa ma laud cu o lucrare finisata, slefuita si de care sa fiu mandra. Imaginatia, cel mai bun prieten al meu, imi arata cele mai neasteptate solutii, unele ireale sau irealizabile, iar uneori, asa cum fac adesea prietenii cei mai buni, ma ia la misto. Ma straduiesc sa fac lucrurile sa fie simple, dar e atat de complicat sa fac asta! Nu doar deciziile pe care le luăm ne afectează, ci şi cele pe care le amânăm. Sau, mai rău, pe care nu le luăm. Iar timpul ne este cel mai adesea dusman pentru suflet.
Oare am sufletul bolnav de boala, de batranete sau de teama de a imbatrani sau de tine? Vreau sa ma regasesc, sa pot zambi larg, luminos, sa ma pot bucura de lucrurile marunte din jurul meu. De cate ori imi indrept atentia catre altceva, de cate ori am o preocupare pe care initial o cred interesanta si in stare sa ma captiveze, gandul zboara acolo, acolo unde mi-a ramas sufletul, si ma doare fara sa simt durere, si sunt trista fara sa se vada tristetea pe chipul meu. Zambesc amar si imi spun: "maine va fi mai bine!". Si tot asa, astept ziua aceea de maine...caci nu vreau sa cred ca m-am inselat, nu pot sa cred ca m-am amagit,..Si, fara sa mai fac o prioritate din nimeni, pornesc in cautarea mea, a eului pierdut!