Desi inainte, mersul fara o rascruce unde sa-mi odihnesc capul este coplesitor… In timpan imi rasuna doar un sunet ascutit, impungandu-l in fiecare dimineata.
- Cine esti? s-a mirat de mine.
- O vita de vie ce-si cauta aracul, o samanta ce se zbate dupa raza de soare…
- Cu cat te vei zbate, cu atat te vei afunda mai tare, cu cat iti vei acoperi urechile, cu atat sunetele vor parea mai puternice. Daca inchizi ochii nu vei vedea uratul, dar nici frumosul nu va mai ajunge la tine, deci…
- Prea multe pietre…!
- Daca ar fi fost numai iarba, nu ai fi deosebit cararea de campie.
- Sunt prea jos!
- Doar de aici vei putea vedea maretia lucrurilor marunte… sus fiind, trebuie doar sa nu o uiti.
- Singura….
- Inainte de a te apropia de ceilalti trebuie sa te cunosti pe tine.
- E greu!
-…pentru ca ai lasat in urma speranta.
Rascrucea mi se transforma in drum iar eu, in calator supus vietii. Fericirea costă timp!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumiri tuturor celor care trec pe aici!