Iarta-ma....

In umbra ta, pasii mi se incurca; sunt asemenea unui om slabit pe un drum fara umbra.

Te prind. In gand. Ma proptesc de tine si te-ntreb, cu tandrete, ce s-ar fi intamplat daca.... Ascult vorbele tale, pline si rotunde, si nu vreau sa le pierd: daca as fi facut asa cum ai zis tu, nu asa cum mi-a spus sufletul, te-ai fi odihnit in palmele mele in fiecare clipa....iarta-ma....

Sufletul tau... si iti zambesc, dandu-ti astfel o alta sansa.Sunt obosita- apuc sa- ti spun si pleoapele incep sa se miste repede, convingator, asteptand prima mangaiere.

Iti apropii mainile una de cealalta.

Da, iti apropii mainile una de cealata, ma privesti cald si, fara ca eu sa fi intrebat ceva, imi raspunzi: nu s-ar fi intamplat nimic; pentru noi timpul l-a-nghhitit pe "daca" inainte de a ne fi intalnit.

Imi doresc sa fi fost erou, personaj de carte sau inger, sa fi putut invinge clipa inainte de a te fi iubit. Dar nu sunt decat eu, sufletul ravasit atunci cand te vede, omul ingenuncheat atunci cand lipsesti.

Si pentru ca am pus convingerile tale mai presus de mine insami ma ridic de pe lespezi, intind o mana si rup, din propriile-ti cuvinte, un raspuns: iarta-ma....