Să-ţi aduci aminte de mine
Când cerul va fi brazdat de curcubeie,
Când va ploua cu lacrimi de lumină
Şi vor incepe stele sa scânteie
Să-ţi amintească iar de mine
Suspinul ierbii ce-o striveşte paşii
Şi luna plină-n noaptea de mătase,
Când cânta in surdină ingeraşii
De mine amintească-ţi toate
In albăstrimi de zări să-mi vezi privirea
Caci gândul meu e-atât de plin de tine
Si-atât mi-e de străină rătăcirea!
Atât de frumos !
RăspundețiȘtergere„În albăstrimi de zări să-mi vezi privirea„!
RăspundețiȘtergereMinunată metaforă!
frumoasa invocare la neuitare! oamenii lasa mereu urme pe unde trec...
RăspundețiȘtergere...frumos!
RăspundețiȘtergere