luni, 17 martie 2014

"Caracterul omului este destinul său." HERODOT



Afirmaţia că linia vieţii unui om rămâne relativ neschimbată, poate fi de neînteles pentru multi.

    Este greu de găsit doi oameni, care, din una şi aceeaşi experienţă de viaţă să tragă aceeaşi concluzie practică.

    Din masa experienţelor sale, omul nu extrage decât o morală strict limitată şi privită mai îndeaproape, această morală se adaptează într-un fel sau altul la linia vietii sale, întărind-o în tiparele sale. Se spune că noi înşine suntem cei care ne facem experienţa, ceea ce arată că fiecare este stapân pe aprecierea pe care i-o da.

    Zilnic putem constata că oamenii trag de fapt din experienţele pe care le trăiesc concluziile cele mai diverse. Sa presupunem, de exemplu, un om care face în mod obişnuit o greşeală oarecare; chiar daca reusim sa-l convingem că greşeşte, rezultatele vor diferi de la individ la individ.

    Se poate ca unul să tragă concluzia că ar fi timpul să scape de obisnuinţa sa. Un altul va riposta că, dat fiind faptul că de atâta amar de vreme actionează astfel, îi este imposibil să facă altfel. Un al treilea va imputa părinţilor săi greşeala educaţiei primite: va susţine că nimeni nu s-a îngrijit niciodată de dânsul sau că a fost tratat cu prea multă indulgenţă, sau, dimpotrivă, prea aspru; orice ar fi, el rămâne la modul său de a proceda.

    La drept vorbind, ultimii se dau de gol, arătând că ei înţeleg să dispună de o justificare. În felul acesta, nu fără o aparentă motivare, ei pot totdeauna să se sustragă în mod prevăzător de la autocritică. Ei nu ar fi niciodată vinovaţi, vina pentru tot ceea ce nu au reuşit ei sa facă, revine altora mereu. Neluând în considerare faptul că nu fac niciun efort ca să evite greşeala, ei persistă în aceasta, pe când educaţia deficitară nu se face vinovată de comportamentul lor decât în masura în care o vor ei.

    Semnificaţia multiplă a experienţelor de viaţă, posibilitatea de a trage din ele concluzii divergente, ne fac să întelegem de ce un om nu-si schimbă felul sau de a fi, ci mai degrabă îşi suceşte şi rasuceşte în asa fel trăirile pâna când acestea ajung să se ajusteze cu felul său de a fi.

Credeam că e de ajuns să te iubesc…

Credeam că e de ajuns să te iubesc…
Jaques  Salomé

22 povestiri inedite, scrise de un observator atent la rătăcirile pasiunii, sensibil la meandrele sentimentelor celor mai puternice şi mai contradictorii….

„Despărţirea de o fiinţă iubită nu este dificilă, în mare parte, din cauza faptului ca am fost parasiţi sau l-am părăsit pe celalalt. Despărţirea înseamnă să descoperi, în mod paradoxal, speranţa nesfârşită şi mereu inaccesibilă a unei noi relaţii, diferite, şi …. în primul rând, relaţia cu tine însuţi.”

Dialoguri

„ Deoarece am crezut ca vorbesc despre mine, vorbind despre tine, acum vorbeşte-mi tu despre tine, vorbind despre mine.
Înainte de a ne cunoaşte, credeam că dragostea ne ajută să ne re-inventam, să fim mai frumoşi, mai buni, mai inteligenţi. De altfel, acestea au fost primele cuvinte  pe care mi le-ai spus la prima noastră întâlnire: « fiecare iubire ne ajută sa ne re-inventăm». Şi prin acele cuvinte, ai devenit dintr-o dată, ca prin magie, bărbatul vieţii mele. M-am simţit descoperită, schimbată. Era o nebunie şi în acelaşi timp ceva derizoriu. Dar mă simţeam în sfârşit înteleasă. Exista cineva care să mă înteleagă  fără să-i vorbesc despre mine. Cineva care mă înţelegea fără nicio reţinere. Şi inima mea cea nouă s-a avântat cu toată viteza spre tine. Şi acest lucru te-a facut să te simţi minunat, după cum mi-ai spus, încrederea nelimitată pe care ţi-o arătam, în avântul meu, importanţa pe care o acordai entuziasmului meu înflăcarat.
De atunci am mers fără încetare în direcţia ta….."