A fost odata ca niciodata...

   A fost odată ca niciodată....Asa incep toate povestile, iar cei care le ascultă  acceptă incă de la inceput că urmează să intre intr-o lume in care nu toate lucrurile, fiintele, faptele sunt reale. Asa a inceput si povestea mea, o poveste care, unui om obisnuit cu normalitatea, cu  rutina si cotidianul, i-ar putea părea născocire. O poveste in care am trait cele mai intense sentimente: dragoste, inăltare, prabusire, compasiune, prietenie si ura. A fost - asa cum toti vrem să credem la un moment dat - cea mai frumoasă poveste de dragoste care ar fi putut exista vreodată. A fost...pentru că nu mai este! M-am opus intamplării, apoi m-am opus tuturor oamenilor din preajma mea, pentru că am crezut intr-un om, unul singur, m-am opus evidentelor, m-am opus destinului care imi trimitea mereu semne... si am plans!  Atat de mult că nu reuseam să-mi explic de unde vin atatea lacrimi! N-am avut puterea să schimb nimic din ce  a fost  scris sa se intample si să traiesc!            
   Azi am hotărat să-mi vad de viata mea si sa nu-mi mai pese de nimeni, nici macar de cel pe care il voi iubi mereu! Lucrurile la care am visat nu sunt scrise in cartea destinului meu, pe care l-am fortat alegandu-mi gresit drumul...un drum bolovanos, pe care m-am incăpătanat să-l bătătoresc, ca să-i fie lui bine. M-am rănit de multe ori, am sangerat de cate ori m-am impiedicat in pietre si in oameni, am căzut si m-am ridicat, stiind că trebuie să merg mai departe. Nu mai am putere sa batatoresc carari, nu mai pot merge de una singură pe drumuri necunoascute,...poate am nevoie de o mana care să mă ajute să ma ridic sau să-mi steargă lacrima...Vreau să dau peste ramuri inflorite pe marginea drumului meu, nu doar de colturi de piatră si de tăceri...

   Odata ai spus: "... uneori, când îmi va fi cumplit de dor de tine, am să-mi adun cuvintele în jurul meu şi am să mă-nvelesc cu şoaptele amintirilor ... să mă cauţi doar atunci când, tăcerea mea, îţi va durea sufletul ..."Iar eu ti-am raspuns: "Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când."

   P. S. Dacă voi fi devenit vechitură, prefer sa fiu aruncată...Va trebui să renaştem şi să ne căutăm prin lume. Şi să sperăm că ne amintim totul atunci când ne vom regăsi. Ca să trăim tot netrăitul de acum. Dacă o să mai vrem...