Cuvintele parcă – şi pierdură sensul,
Am renuntat să ma mai rog lui Dumnezeu
Doar singură pot să-mi indrept azi mersul…
La mine-n suflet ninge şi e frig,Cad rânduri – rânduri de zăpezi albastre,
La ceas tainic de noapte când te strig,
E o tăcere asurzitoare printre astre!
Din ochi nu-mi mai curg lacrimi, ci venin
Şi verdele s-a transformat in fiere
Uitat- am vorbele şi doar suspin,
Iar buzele-s amare de durere
Şi dacă n-am să pot să mai ajung,
Cand stelele pe cer or să răsară,
Să ştii că eu din vise nu te-alung,
Ci c-am murit atunci intâia oară…
Mi-e teamă nu c-am sa te pierd,
Ci c-aş putea sa rătăcesc prin gânduri,
Că tâmpla n-am să pot să ţi-o dezmierd…
Şi c-or să treacă multe anotimpuri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumiri tuturor celor care trec pe aici!