…câteodată parcă simt că îmi lipsesc cuvintele. Pur şi simplu nu vor să se aştearnă cuminţi unde vreau eu să le aşez. Aşa că stau acolo-n suflet şi dospesc. Îşi mai schimbă ordinea, înţelesul, forma, dar păstrează mesajul până la momentul potrivit, când în sfârşit mă opresc să le ascult. De-abia atunci parcă-şi găsesc şi ele rostul…Aş vrea să le inţelegi chiar şi atunci când eu nu le rostesc…, când ele se aşează de-a curmezişul pentru că ştiu că nu ţi-ar plăcea să le auzi, să nu rănesc, să nu plictisesc, să nu mă vaiet…Dacă-ţi doreşti cu adevărat, dacă te străduieşti, dacă nu pierzi timpul lamentându-te că ai fi putut să faci asta şi asta şi pe cealaltă, crezi ca e suficient?
adesea cuvintele lipsesc, nu ca n-ar exista, dar ar fi prea neincapatoare...
RăspundețiȘtergere