Iubite, hai să dăm o raită până-n cer,
Să ne-mbătăm cu iz de departare,
Şi să culegem raze de mister,
Să poposim un ceas in Carul Mare.
Să fâlfâim din aripi de lumină,
Cu soarele să facem legământ
Şi să uităm de orişicare vină
Pân’ ne-om intoarce iarăşi pe pământ.
Să mă săruti pe pleoapele de rouă,
Să-ţi trec pe tâmplă degete cuminţi
Să mă cuprinzi cu braţele-amândouă
Să te alint cu buzele-mi fierbinţi.
Si să uităm de viscol şi de ceaţă,
De ţipăt, mucegaiuri şi noroi
Şi noapte mea s-o faci iar dimineată,
Şi vinerea să mi-o aduci in joi!
Şi fi-vom tot in doi la coborâre,
Vom recunoaşte drumul inspre noi?
Când ne-om trezi din nemurire,
N-om plânge oare, speriaţi şi goi?
Prin iubire se alege, se cunoaşte,se creează, se păstrează şi se desăvârşeşte. Niciun sentiment n-o egalează, fiindcă reflectă natura divină.
RăspundețiȘtergereOmul care iubeşte pare vrăjit...de aceea pasiunea este rădăcina creaţiei, dar şi a erorii.
Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasa care guverneaza si oranduieste totul, de la atomul neinsufletit pana la fiintele rationale: de la ea pleaca si spre ea converg, ca spre un centru de irezistibila atractie, toate gandurile si actiunile noastre. Cand traiesti bucuria ca exista o fiinta asemenea tie, un suflet pereche, cu aceleasi ganduri si preferinte, ea poate deveni o stare sufleteasca permanenta, dincolo de spatiu si de timp.
Ștergere