In cautarea unui timp pierdut...

Cateodata, timpul trece iar noi uitam... uitam ce ne-a facut fericiti, uitam ce ne-a facut sa zambim, uitam ce am simtit, uitam de noi la un moment dat  si plecam pe un alt drum, fara macar sa stim de ce o facem.

Nu indraznim poate nici macar sa ne uitam inapoi doar pentru ca ne e teama, teama ca ne vom vedea sufletul,  iar acesta ne va certa. Avem impresia ca facem ce e corect si o luam usor pe o cale, fara complicatii si  pe care toti ne indeamna sa mergem, doar pentru ca intra in ritualul idiot al unei vieti, din pacate fara ca sufletul sa zambeasca. O sa ne trezim la un moment dat, peste timp, cu rani adanci pe care ni le-am facut singuri. Nici macar nu o sa putem sa invinovatim pe cineva...o sa ne uitam la sufletul nostru trist si o sa-i cerem iertare.

Ne va ierta? O sa inteleaga ca ne-a fost teama? E oare teama o scuza? O sa reusim sa ne intelegm peste timp? O sa ne iertam?

Din pacate o sa fie prea tarziu sa mai gasim raspunsuri si, chiar daca o sa le gasim, nu o sa ne  mai ajute cu nimic! Poate o sa ne doara mai rau si o sa ne faca sa ne simtim si mai singuri...nici macar sufletul nu o sa mai fie al nostru, pentru ca l-am lasat undeva, in urma noastra, in cautarea unui timp pierdut!