Iluzii…,deziluzii…

Mi-e din ce in ce mai greu sa constat ca, pentru oamenii la care am tinut sau pentru cei la care tin, nu reprezint decat un mijloc de a-si atinge tintele! Desi am o agenda telefonica plina cu numere, atunci cand mi-e foarte greu tot caut si caut, fara sa gasesc, un prieten pe care l-as putea suna cu inima deschisa la orice ora din zi sau din noapte! Mi se intampa sa mi se lumineze fata a zambet cand ma gandesc la cineva anume, dar imediat o lacrima apare in coltul ochiului, fara sa ma intrebe daca vreau sau nu sa plang!. Am fost si voi ramane o visatoare incurabila, o idealista! Locul meu nu e aici pe pamant… De ce a trebuit ca aproape toti oamenii pe care i-am iubit, sa ma dezamageasca? Am cerut prea mult? Se poate sa fie asa!…dar am dat mult!…am crezut ca merit sa mi se intoarca macar o parte din prietenia, intelegerea, dragostea, compasiunea pe care le-am oferit! Nu imi voi mai deschide sufletul in fata nimanui, mai ales in fata celor care prefera sa faca cu totul si cu totul altceva decat sa-mi fie aproape atunci cand am nevoie de o incurajare sau de o strangere de mana!