Ascult suspinul verde-al ierbii sub ploaia dulce de flori albe de cires si cerul inalt, brăzdat de ciocârlii…Mă gândesc la un om, la mine, la sentimentele mele, la prezent, la viitor şi in gândurile mele se strecoară o intrebare: “Ce e iubirea?” Ţie ce ţi-ar veni vine in minte dacă te-ar intreaba cineva ce este iubirea?  să răspundem atât de diferit, căci iubirea nu poate fi explicată in intregime. Nimeni nu poate sa spuna că a inţeles in esenţă ce este iubirea? E o taină pe care o purtăm in noi, e minune, nebunie, febră, delir şi, totuşi, cea mai placută nebunie care există, pentru că ne poartă dincolo de noi insine, dând aripi sufletului sa zboare…, nu ştim de unde vine şi nu ştim unde o să ne ducă. Iubirea se naşte in noi, o simţim ca pe un sentiment unic, e ca o flacară, un fel de combustie internă. Când iubim, percepţia din jurul nostru se schimba, iar starea aceasta curge prin noi. Totul dispare, nu mai există decât dorinţa ca celălalt să ne iubească la fel de mult şi il vrem numai pentru noi. Nevoia de iubire este atat de mare, incât, preferăm să fim mintiţi uneori, decât să primim in faţă crudul adevăr – că nu suntem iubiţi şi că sentimentului nostru nu i se răspunde cu aceeasi măsură. S-a spus că iubirea nu este de esenţa umană şi că poartă in ea un strop din puritatea divină. Nimeni nu se poate lăuda că a inventat iubirea, ea nici nu se poate transmite din generaţie in generaţie, nici nu se poate invăţa de la cineva şi nici nu depinde de caracterul omului sau de vârstă. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire până in ultima clipă de viaţă. Acolo unde dispare, sufletul e pârjolit. Toate religiile lumii propovăduiesc iubirea ca fiind cea mai desăvârşită condiţie umană. Cele mai mari sacrificii omeneşti s-au facut din iubire, literatura abundă de creaţii pe aceasta temă. Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda, Lancelot şi Guinevere, Orfeu şi Euridice, Cleopatra şi Marc Antoniu, Hamlet şi Ofelia, Mihai Eminescu şi Veronica Micle, Ulise si Penelope sunt cupluri celebre, a caror iubire este aparent imposibilăa, dar demonstrează, incă o dată, că dragostea invinge orice barieră. Sensul cuvantului “a-mor” (fara moarte) este iubirea. Asta inseamnă ca iubirea poate sa treacă dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, căci la urma urmelor, tot ce contează in viata in mod deplin, este iubirea. Căldura sufletească dată de iubire dă viaţă infinitelor entităţi ce alcătuiesc universul, crează forme, invie, luminează. Iluminarea, inţelepciunea, vin pe calea iubirii, ţin de bucuria de a trai iluzia. Se intâmplă ca uneori iubirea să ne aducă si suferinta, să mai incurce iţele sau să dea naştere unor situaţii mai deosebite. Nu există o reţetă pentru iubire, există doar acea chimie care se intâmplă intre oameni, singura valabilă. E foarte diferită la fiecare cuplu de indragostiţi, un unicat indescifrabil. Iţi poţi imagina cum ar arăta omenirea dacă ar fi lipsită de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinţe, care stă la baza vieţii, refugiul celor asupriţi, acoperământul celor dezgoliţi, speranţa celor deznadajduiţi, hrana celor infometaţi, apa celor insetaţi? Dar cum ar fi dacă, măcar numai pentru o zi, iubirea ar fi stăpână pe toate inimile, iar oamenii s-ar imbraţisa si ar cânta?

“Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru ca sa urce pana la El.”

(Michelangelo)

“Nu maretia gesturilor noastre conteaza, ci cantitatea de dragoste cu care le-am facut.”

(Maica Tereza)

Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger.” ( Victor Hugo )

“Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima.”

(Gabriel Garcia Marquez)

“In prietenie, toate gandurile, toate dorintele, toate asteptarile se nasc in tacere si se impart intr-o bucurie muta.” (Kahlil Gibran)

“Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului.”(Shakespeare)