Umbra

   Ai plecat... Cu ochii larg deschisi ti-am urmarit pasii, numarandu-i. Unu....doi ...trei....oare de cati am nevoie, ca sa fiu pe deplin fericita?

   Aproape doi am mers continuu, lasand in urma pietrele dezvelite de praf si raurile fara pod peste care a trebuit sa treac. Doi ani ... Ma priveam in oglinda diminetile si ma vedeam frumoasa, puternica. Iubirea ma facea asa si continuam sa imping pasii unul dupa altul, cadentat.

   Uneori omul din fata se transforma in umbra sau se indeparta de mine atat de tare incat in fata mea ramanea de urmarit doar rotunjimea capului, lungita pe pamant de soare. O prindeam cu varful degetlor de la picioare si inaintam grabita, de teama sa nu o piard. Iubesc...pana si frantura asta de umbra o iubesc....

   Din celalalt capat de drum oamenii dragi imi faceau cu mana, incurajandu-ma: ai facut bine, mergi in continuare si, chiar daca drumul nu e linear sau neted, urmeaza-l! Ii ascultam zambindu-le si, fara a le spune ce simteam in sufletul meu, imi fluturam mainile catre ei si le raspundeam tare si raspicat: "sunt fericita". Apoi continuam sa numar pasii si zilele ce treceau, traiti in umbra unui om....

   Ma intreb uneori unde esti…si farama de trecut ce mi-a ramas in podul palmei ma doare, negasindu-te…