Poate ca mainile ar trebui sa ne fie mai apropiate…..dar nu facem decat sa tragem de ele spre noi, indepartand una de alta, tu de mine si noi de iubire….
Ce aproape e golul de marea iubire…..nu le desparte nimic, pentru ca din unul se naste altul…..
Am devenit coconi, atat de infasurati in propriile ganduri si lucruri incat ne e greu sa ajungem unul la altul….
Si nu stiu daca sa astept, asa cum am facut pana acum sau sa fac ceva necunoscut mie, ceva salvator pentru noi….nu gasesc puterea din ziua in care te-am simtit al meu si, plina de tine, am spus ca vreau sa mergem pe acelasi drum. Nu mai stiu decat cuvintele dure sa iasa din mine, nemultumirea si dorinta de altceva, de altcineva, de cel pe care eu l-am vazut inauntrul tau….
Si stiu ca oriunde voi fi ma va macina singuratatea pe care am insamantat-o in sulfetul meu….ca orice pas fara tine as face va mai rasari inca un gand, inca o tristete….si ca asta e crucea mea, mare si grea, pe care o mut de pe un umar pe altul, de pe o zi pe alta…..
Am avut atatea asteptari, imi dadusem vietii un sens atat de linsitit, de cald, incat numai gandul ca am fost doar eu, nimeni altcineva, ma pune la pamant…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumiri tuturor celor care trec pe aici!