Am sperat o viaţă întreagă. Îmi închipuiam mereu că te voi întâlni
cumva… nu conta unde. Speram să existe în lumea asta mare un loc unde
privirile noastre să se întâlnească şi să se topească una în alta… să se
atragă ca un magnet, de parcă ne-am cunoaşte de o viaţă. Te-am ţinut
adesea de mână, ca un strigăt de disperare şi singurătate.Te-am ţinut in
braţe pentru câteva minute şi mi-ai încălzit inima cu trupul tău cald,
topind şi ultima fărâmă de gheaţă.
Paşii mă poartă spre locul unde mi-aş dori să fim un singur “eu”… să ne sărutăm tandru, nesfârşit de lung, ca o ultima suflare. Să fie dragoste pură ca pentru prima oară, să retrăim fiecare mângâiere, fiecare picătură de sudoare sărutată. Iubiţi şi obosiţi, fericiţi şi disperaţi, să adormim îmbrăţişaţi, o clipa cât o viaţă.Langă tine am învăţat să-mi înving frica, îmbrăţişându-mi sufletul… încercând să presar petale pe rănile lui, prinzând amintirile în palme şi suflând zâmbet.Rătăcita în somn, am învăţat să îmi trăiesc visele. Soarele îmi zâmbeşte şi îi zâmbesc. Picuri de lumină cad încet din cer,iar razele lui îmi mângâie sufletul secat de lacrimi. Simt cum fericirea îşi face loc în sufletul meu… uneori prin sărut, o caldă atingere şi-o singură privire de-a ta, pierzându-mă în limpezimea ochilor tăi.Privesc prin file de trecut. Multe s-au rupt, multe s-au şters, dar viaţa merge înainte, cartea mea rescrie orice moment, indiferent de timp şi sunt pe cale sa deschid un nou capitol, pe care mi-aş dori să-l scriem împreună. Simt în suflet cum dorul mă apasă… mă gândesc adeseori la clipe şi persoane ce ne-au acordat cândva minute, ore, zile, chiar şi ani din viaţa lor.Eu îmi doresc să îmi acorzi o viaţă! Noi căutăm mereu un scut şi un moment pentru a privi mereu în cartea din trecut. Acum zâmbim şi ne gândim că totul a trecut… am rămas doar cu amintirile… pagini ce se vor rupe din această carte. Ea însă rămâne şi e mereu răsfoită de sufletul care nu uită… o carte ce o deschidem şi o ascundem în sufletul nostru, căci amintirile nu mor, rămân mereu în gânduri ce hrănesc nopţile din prezent şi viitor.
Aş vrea să îmi curăţ şi să îţi curăţ sufletul, de praful greu al uitării şi al amintirilor cu iz de frunză uscată. Sufletele ne sunt precum două cochilii de scoici pe care dacă paşeşti din greşeală, se sfărâmă în mii de cioburi ce nu se mai pot lipi şi chiar dacă am face-o, nu ar mai fi ca la început, un ÎNTREG...
Nopţile, când sunt doar eu cu mine, ar trebui sa fii şi tu aici. Iubind, te caut zadarnic, reveria începe dinainte să adorm, iar somnul îmi anticipează visele în care te revăd şi în care tânjesc să-ţi fiu aproape.
Timpul în care nu suntem împreună e formă de plastic meschin umplută cu nisipul îndeletnicirilor mărunte. Plastic ce începe să-mi contureze întreaga fiinţă, dictând dimensiunea fiecărei zile, pentru că tu nu-mi mai eşti alături, iar eu sunt obligata să mă joc de-a viaţa... în lipsa ta...
Iar dimineaţile, imi scutur perna de aroma visului în care te-am ţinut în braţe şi de roua ochilor mei…
În fiecare zi mi-e dor de tine şi în genunchi te caut...
Paşii mă poartă spre locul unde mi-aş dori să fim un singur “eu”… să ne sărutăm tandru, nesfârşit de lung, ca o ultima suflare. Să fie dragoste pură ca pentru prima oară, să retrăim fiecare mângâiere, fiecare picătură de sudoare sărutată. Iubiţi şi obosiţi, fericiţi şi disperaţi, să adormim îmbrăţişaţi, o clipa cât o viaţă.Langă tine am învăţat să-mi înving frica, îmbrăţişându-mi sufletul… încercând să presar petale pe rănile lui, prinzând amintirile în palme şi suflând zâmbet.Rătăcita în somn, am învăţat să îmi trăiesc visele. Soarele îmi zâmbeşte şi îi zâmbesc. Picuri de lumină cad încet din cer,iar razele lui îmi mângâie sufletul secat de lacrimi. Simt cum fericirea îşi face loc în sufletul meu… uneori prin sărut, o caldă atingere şi-o singură privire de-a ta, pierzându-mă în limpezimea ochilor tăi.Privesc prin file de trecut. Multe s-au rupt, multe s-au şters, dar viaţa merge înainte, cartea mea rescrie orice moment, indiferent de timp şi sunt pe cale sa deschid un nou capitol, pe care mi-aş dori să-l scriem împreună. Simt în suflet cum dorul mă apasă… mă gândesc adeseori la clipe şi persoane ce ne-au acordat cândva minute, ore, zile, chiar şi ani din viaţa lor.Eu îmi doresc să îmi acorzi o viaţă! Noi căutăm mereu un scut şi un moment pentru a privi mereu în cartea din trecut. Acum zâmbim şi ne gândim că totul a trecut… am rămas doar cu amintirile… pagini ce se vor rupe din această carte. Ea însă rămâne şi e mereu răsfoită de sufletul care nu uită… o carte ce o deschidem şi o ascundem în sufletul nostru, căci amintirile nu mor, rămân mereu în gânduri ce hrănesc nopţile din prezent şi viitor.
Aş vrea să îmi curăţ şi să îţi curăţ sufletul, de praful greu al uitării şi al amintirilor cu iz de frunză uscată. Sufletele ne sunt precum două cochilii de scoici pe care dacă paşeşti din greşeală, se sfărâmă în mii de cioburi ce nu se mai pot lipi şi chiar dacă am face-o, nu ar mai fi ca la început, un ÎNTREG...
Nopţile, când sunt doar eu cu mine, ar trebui sa fii şi tu aici. Iubind, te caut zadarnic, reveria începe dinainte să adorm, iar somnul îmi anticipează visele în care te revăd şi în care tânjesc să-ţi fiu aproape.
Timpul în care nu suntem împreună e formă de plastic meschin umplută cu nisipul îndeletnicirilor mărunte. Plastic ce începe să-mi contureze întreaga fiinţă, dictând dimensiunea fiecărei zile, pentru că tu nu-mi mai eşti alături, iar eu sunt obligata să mă joc de-a viaţa... în lipsa ta...
Iar dimineaţile, imi scutur perna de aroma visului în care te-am ţinut în braţe şi de roua ochilor mei…
În fiecare zi mi-e dor de tine şi în genunchi te caut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumiri tuturor celor care trec pe aici!