Uneori renunțăm....

Uneori renunțăm la oamenii din viețile noastre, dar nu pentru că nu-i mai iubim, ci pentru că obosim ... Obosim să tot privim neputincioși cum se transformă zi de zi în niște străini reci, insensibili și din ce în ce mai distanți ... obosim să tot cotrobăim prin sufletele lor goale după o umbră din iubirea pe care o știam cândva acolo ... obosim să tot scormonim prin inimile lor reci după un strop amărât din dragostea pe care nu o mai regăsim nicăieri ... Dar cel mai tare obosim să ne mințim pe noi înșine că încă mai trăim o iubire în doi ... când de fapt ce ne-a mai rămas nu e decât o umbră a poveștii care s-a terminat demult, poveste transformată de cel de alături într-o simplă și comună amintire ...

Din nefericire, oamenii mari află târziu că poveștile de iubire au finalul scris cu lacrimi chiar pe sufletul lor ...