Te iubesc sau te urăsc?

Ne jucăm de-a șoarecele și pisica. Suntem la nivelul în care așteptăm ca unul dintre noi să cedeze orgoliului. Din amatorii de peste zi ne-am transformat în profesioniștii din noapte. Când unul strigă, celălalt tace, când unuia îi pasă, celălalt devine indiferent. Când unul iubește, celălalt urăște. Și unde s-a mai văzut să se trăiască o iubire în contra doi timpi?

Te-am chemat de atâtea ori pe cât de mult te-am respins. Respir sacadat între “te iubesc” si “te urăsc”, iar fericirea cu tine este atât de complicată pe cât de simplă apare. Acum nu ne mai jucăm cu păpuși și marionete, ne jucăm cu dragostea și-ale noastre inimi. Înfierbântăm sângele din vene până când unul din noi aruncă gheața din priviri asupra celuilalt. Mă ridici, te adâncesc, te respir lent, mă guști apăsat, suntem ce nu putem fi, ești ce nu ai fost – mereu tu și eu, iar azi doar noi doi.

Te ating în vis, spui că doare. Mă îndepărtez în noapte, îmi spui că ți-e frig. Te rănesc, dar nu recunoști că sângerezi. Te sărut, dar nu lași umezeala buzelor mele să te mângâie. În viața noastră e pace, dar în suflete război. Ne iubim fără să ne atingem, ne privim fără să ne vedem. Eu trăiesc pe timp de zi, tu exiști doar în noapte. Eu sunt lumina ce te deschide, tu ești misterul ce mă adâncește, ești râul, iar eu marea. Ți-e teamă să-mi dezbraci sufletul crezând că vei găsi doar gheață. Ți-e frică să lași garda jos, s-ar putea să îți simt căldura pielii. Ai venit în inima mea fără să mă anunți, dar ți-ai trâmbițat fiecare plecare. Sunt cuvântul pe care nu ai curaj să-l rostești, ești cuvântul pe care nu am curajul să-l scriu. Ești secunda de dinainte, sunt secunda de după, agonia și extazul zorilor.

Am un suflet variabil. Te iubește sau te urăște, dar niciodată nu a reușit să te uite. Parcă infinitul din tine a devenit veșnicia sufletului meu. Și cum să fiu a ta fără să mă pierd, cum să fii al meu fără să te am? Ne desparte prea mult timp, iubitule.