Cred că
inspiraţia o găsim totdeauna în
ceea ce iubim, că ar trebui ca
sufletul să vibreze pentru a scoate la suprafață emoţii care
să alunece prin degete în chip de cuvinte, că, dacă un personaj al vieţii noastre nu
înseamnă nimic pentru noi, nu vom alinia la stânga sau la drapta rânduri-rânduri despre el niciodată.
Despre tine, am adunat pagini. Povestea mea, povestea ta, versiunea
mea despre povestea noastă. Oare există povestea noastră? S-au adunat, de când
ne cunoaștem, pagini de carte şi blog. Întâi din simpatie, din dragoste apoi, urmate
de pasiune și durere, apoi din neputinţă, răzbunare, orgoliu, resemnare,
amintire. Am trecut prin toate. Ţie nu-ţi plac vorbele mele. Poate doar ca
potrivire. Altfel, trezesc în tine o formă de nostalgie nedorită. Oamenilor nu
le plac lucrurile triste. Nici măcar tristetea ascunsă sub pleoapa melancoliei,
sau aceea matură și tandră, devenită nostalgie…Ce rost mai are acum să
scormonim în ce a fost?
Treptat, amintirile devin lipsite de contur şi şi-și
pierd din culoare. Un apartament într-un bloc vechi, un pat mare, miros de
ţigară, o fugă la munte, o plimbare scurtă prin orașul care și mie mi-e
necunoscut. Tu trezindu-mă să mă-ntrebi dacă
fac cafeaua, strângându-mă în braţe tare, de parca ai fi vrut să fii
sigur că o să-mi ajungă în toate zilele de după. De
câte ori ne întâlneam parcă se adunau toate furtunile, iar marea se contopea cu
cerul într-un sărut învolburat. La un moment dat al existentței mele, am
simțit că viața m-a recompensat pentru orice durere pe care aș fi putut
vreodata să o îndur. Am primit un dar de fericire atât de mare, incât am recunoscut
că orice “plată” de lacrimi și suferință a meritat cu vârf și indesat.
Am învățat că
iubirea nu poate fi nici cumpărată, obținută prin insistență, șantaj,
condiționări și că o poți pierde la fel de ușor precum ai câștigat-o, nu există
garanții în relații, logodne sau căsnicii. Realizăm că doar noi ne putem ajuta
în momentul în care consimțim că nu putem controla pe nimeni și că nimeni nu ne
poate controla pe noi. Că, poți fi trădat din diverse motive care nu au
legătură cu tine, însă acțiunile celorlalți sunt ca vremea – știi că la un
moment dat te vor dezamăgi, însă nu știi cât de repede și pentru cât timp. Am
învățat că cine te iubește nu te trimite să suferi în tăcere, doar așa, în
numele marelui respect pe care ți-l poartă, nu te împinge pe tărâmul obscur al
celor pe care, din prea multă compasiune și considerație, îi inviți politicos
să te uite. Cine te iubește nu te lasă, chiar dacă asta înseamnă un strop în
plus de suferință pentru tine. Și pentru el… Chiar dacă înseamnă că e
complicat, incomod, de cele mai multe ori dificil, o adevărată provocare
I-am povestit unei prietene despre tine (fără
prea multe date, ştiu că n-ai dori asta). M-a privit uşor năucită când te-am
numit „marea iubire a vieţii mele”. Cu ceva vreme în urmă, aveai necondiţionat
inima mea. Azi vreau să fii sigur de
prietenia mea (una de tipul „voi fi aici când te trezeşti din orice nebunie
faci”). Hmm! Cumva, mereu ai ştiut să iei ce-a fost mai bun şi-ntreg în mine. Oamenii se
îndrăgostesc, dar rareori găsim explicații concrete. Știm doar că rezonăm la
cel mai intim și profund nivel. Și atunci vrem. Uneori ne îndrăgostim
ca să ne amintim de noi, cei care am fost odată și avem frumoasa misiune de a-i
dărui celuilalt aripile pe care le-a pierdut în zbor…
De tine am nevoie
pentru a fi fericită. Nu-i treaba nimănui cum îmi obţin eu fericirea, dar tu,
prietene drag, doreşte-ţi să ştii. De acolo, de departe, mă poţi observa mai
bine, e nevoie de multe depărtări ca să mă afli, dar găsindu-mă, o să rămânem
şi o să devenim. Să nu-ţi fie dor de ceva ce-ţi aparţine, să nu-ţi fie teamă de
rătăciri, câteodată îmi place să mă pierd.
