Caligrafia gandirii

Cea mai mare provocare a mintii ramane sinele interior. Suntem asemeni unor oameni lipsiti de vedere, care simtind briza merg cautand oceanul. Lasa-ti imaginatia sa croseteze ganduri ce imbraca frumos constiinta in valul cunoasterii, ca sa poti pasi linistit pe poteca destinului trasata de subconstient.

Inaintam pe tunelul timpului instinctiv, construind sub atenta indrumare a societatii un domino, unde noi suntem piesele care mimeaza echilibrul. De indata ce acesta se rupe efectul e devastator, tot sistemul nostru de valori fiind pus sub semnul intrebarii. Fericiti sunt aceia care reusesc sa se ridice, acceptandu-si greselile.

Nu e greu sa ne asumam realitatea, atunci cand cand suntem suficient de hotarati sa schimbam ceva, chiar si conditionati, observam cat de la indemana ne sunt toate. Doar nevoia de conservarea a ceea ce deja am dobandit, bun sau rau, facandu-ne sa ezitam atunci cand dorim sa modificam ceva, de frica sa ne dam peste cap intreaga existenta, care de fapt e un fiasco, nereprezentand ceea ce suntem.

Gresim, devenim subiectivi si pasim in urmatoarele etape “firesti”ce ar trebui sa marcheze evolutia pe care am adoptat-o,si admitem abia cand consideram ca “e prea tarziu” ca nu e ceea ce ne-am fi dorit…

…cat despre grade de comparatie, cine poate da definitia lui “prea tarziu”? Ce ne determina sa consideram “prea mult” sau “prea tarziu”?

Doar o gandire subiectiva desprinsa din prejudecatile societatii…niciodata nu e prea tarziu, iar ceea ce traim nu suporta grade de comparatie,fiecare situatie fiind unica, fiecare grad de implicare fiind astfel diferit,analizat din alt punct de vedere decat precedentele analize.

Complexitatea limbajului nu e o “fita”, e caligrafia gandirii.