Mai stii unde s-au intalnit prima data destinele noastre ? Unde anume ? In jarul inimilor zdrobite, in lacrima orfana a vantului cazuta deasupra imbratisarilor tainice ale apelor?

Pentru a fi împreuna, unul singur, umple-ma toata cu trairile tale, iar eu iti voi umple dorinta cu fericirea nascuta din mine, astfel incat sa devenim luna chemand refluxul iubirii, binecuvantarea in locul blestemului...

TANDRETE

Nu-i asa, daca te-as alinta in gand
Cu toate dorurile mele, surasul tau
Mi-ar raspunde luand forma sarutului?

Si atunci toata lumea s-ar minuna,
Intrebandu-se cine ar putea fi fericitul
Care ar merita o asemenea
Minunata..rasplata?

Numai noi doi insa vom sti cat am
Suspinat pentru aceasta .. tandrete secreta!

Gând...

Desi este averea cea mai de pret a lumii, iubirea nu poate sa se fereasca de impostori...

Reflexii în Oglinda

Inca de demult am colindat pe drumul neumblat catre inima ta, dar n-am ajuns pana acum caci el era plecat, in cautarea altor false inimi . ..

Ploaia

Ce inseamna ploaia? O multime de rugaminti
Neonorate care se transforma apoi in lacrimi…
Ce inseamna prima picatura de ploaie ?
Un exemplu de daruire suprema pentru ca
Grauntele de nisip sa se preschimbe-n fir de iarba..

Ce inseamna fericirea? O multime de lacrimi
Asemenea primei picaturi de ploaie..
Si-atunci ochii mei de ce sunt atat de uscati?

SARUT

Sub murmurul unui sarut ca o muscatura de mar
Împreunarea buzelor noastre a aprins focul sacru
Ispitind izgonirea noastra din lumea pagana, in raiul iubirii...

Gând...

Ideal, suflet pereche, miraj sau mit? ...Indiferent cum ar fi, ne clădim un univers întreg pe baza acestei căutari meteorice, considerand că insasi lumina focului care ne mistuie este cea care ne caracterizează pentru a ne simţi împliniţi....

Cand verdele innourat al privirii mele se sprijina pe ecoul ochilor tai , atunci durerea necunoasterii capata...sens!

Harul suferintei

Azi in lipsa ta, prin harul suferintei,
S-au inaltat stihuri nascute din durerea mea,
Iesind afara din priviri ca niste flacari inchise
In amintiri facute scrum, in inima racita ca o piatra.

Pe vremuri insa nu era asa, caci inima
Infiorata de un vulcan incins, esenta nemuririi
Noastre topita-n iubire, lumina in toata lumea,
Magia clipelor de amor pe care tu zambind
Mi le cereai sa le trasform prin harul meu
In poezie pentru toti dar.. fara nici-o suferinta..

Un gand...

Cum poti scapa de nefericire? Inversand-o cu fericirea! Cautand acel elixir al zeilor, iubirea neconditionata, daruita omului pentru a vraji cele doua jumatati pereche ale unui suflet intr-o singura stea pe bolta iubirii eterne.

Uneori doare...Dar care iubire e fara durere?

Ploua peste emotiile mele de floare salbateca
Fugita din clanul cosmopolit al lumii de plastic.
Uneori plansetul ei doare. Dar care ploaie a iubirii
E fara durere? Care melancolie de toamna dispare?

Ploua in gand si trist fara tine, asa ca am implorat
Lacrima cerului sa spele amprenta tribala, sa stearga urmele
Ispitelor, sa-mi curga in inima numai iubirea de tine...

Simt nostalgia frunzelor cazute din gratia verdelui si chiar
Daca iubirea nu are legi, doar o foame salbateca de inimi
Impatimite, ii surad cat pot de tandru, caci ploaia aceea
M-a convertit cu drepturi depline ca adepta al tribului toamna…

Fara cuvinte...

Imi este dor de roua sufletului tau atingandu-mi inima....

Nu regret nimic...

Azi mi-am dat seama ca nu regret nimic. Pentru ca tot ce-am facut, tot ce-am gandit, toate actiunile mele au fost, intr-un fel, asumate. Asa am decis, stiind foarte bine care sunt riscurile...sau daca sunt sau nu riscuri...Iar cand am cazut, cand m-am lovit, chiar daca am plans, m-am ridicat si am luat-o de la capat pentru ca ..eu am decis sa ma arunc in gol...goluri mici..goluri mari...

Am fost un copil rebel, o adolescenta visatoare, o femeie puternica, dar naiva pentru ca am crezut mereu in ideal,  m-am aruncat cu ochii inchisi in iubiri ce m-au sfaramat...,am trait printre straini...,am muncit pana la epuizare...am crezut in oameni care nu meritau incredere si m-am ferit de oameni care meritau totul...Mi-am luat viata la "misto" traind cu impresia ca nimic nu ma doboara...,ma simteam nemuritoare..,si mi-am trait viata cat am putut eu de frumos si de bine, desi uneori am facut si greseli...dar pana si acelea mi-s dragi acum...pentru ca daca mi-as renega greselile, m-as renega pe mine cumva....nu m-as accepta in totalitate...si nu as putea trai cu gandul ca nu ma plac...

Am visat mult, am alergat dupa vise si le-am atins...de multe ori s-au dovedit a fi doar baloane colorate de sapun...,dar..n-a contat..,.frumoasa a fost lupta a ajunge la ele...,drumul...; sunt prea incapatanata si orgolioasa si mult prea egoista...daca imi pun in cap ceva lupt pana-n panzele albe sa reusesc...,nu e o lupta cu vointa sau puterea celor din jur...e o lupta cu mine insami...,daca te vreau pe tine, lupt pentru tine doar ca sa-mi demonstrez ca te pot avea...apoi, pentru ca stiu ca te pot avea...simt cum devii, intr-un mod ciudat,parte din mine si nu-ti mai dau drumul niciodata...Esti..cumva EU, imi curgi prin vene pentru ca dorindu-te devii cumva...EU.

Sa nu regreti nimic din ce ai facut cu buna stiinta! Fii corect si sincer cu tine! Nu fugi ca un las acum ascunzandu-te-n pareri de rau! Infrunta-le, daca le ai! Lupta-te cu tine si invinge-le! Zambeste! Privind acum in urma, cu mintea limpede, cu gandurile linistite si mature...imi dau seama ca atata vreme cat iti poti asuma raul de dupa...in sensul in care sa poti duce consecintele pe umeri fara sa devii garbovit, sa le cari cu capul si privirea sus, sa le duci privind in ochii celor din jur, nu in pamant...,poti face cam tot ce vrei cu tine si cu viata ta.

Nu spun sa te mandresti cu greselile tale, ci sa te mandresti ca ai avut curajul, ca la un moment dat in viata ta, sa alegi, sa iei o decizie, nu conteaza ca ai ales prost, va veni vremea cand vei lua o decizie buna. Important este sa ai curajul sa alegi pentru tine, sa nu stai pe loc, fricos...Nu ma mandresc cu greselile mele, dar nici nu mi-e rusine cu ele...Mi le-am asumat cu mult timp in urma...,chiar de atunci de cand inca nu fusesera facute...Imi asum si greselile viitoare, cele pe care le voi mai face fata de mine...

Dar sunt si momente cand cedez si nu ma impac cu ele, cum nu ma impac cu mine cea de acum si cea de atunci...,sunt momente cand ma cert, cand ma pun la zid, cand ma calc in picioare..Asta este singurul lucru de care mi-e rusine...atunci cand fac asta sunt slaba si lasa si ma simt un om de nimic...pentru ca ma cert acum, cand e atat de tarziu, pentru greselile asumate atunci. Si daca mi le-am asumat de ce vin clipe cand ma cert? Nu mi le-am asumat suficient? Poti sa-ti asumi ceva pe jumatate? Sau doar cand ti-e bine?Iar apoi sa te razgandesti ...dupa ce faptul e consumat?  Nu...Si atunci, ce mama dracului, ma tot smiorcai ca o proasta?

Sunt obosita...

Sunt obosita, prea obosita. Somnul e inutil. Am auzit ca naste monstri. Da, stiu - al ratiunii. Dar parca poti sa stii ca alt somn e mai sigur? Oboseala mea e in suflet. Am luat tot soiul de sfaturi de bune, dar leac n-am gasit. Am cautat in carti. Nicaieri nu-i. Uneori am avut senzatia ca ASTA-I !!! Dar n-a fost. Decat o alta iluzie spulberata. Si-am pornit iar la drum. Mereu mai obosita. Mereu cu speranta mai ofilita. Se spune ca moare ultima. Si dupa aceea?

Ziduri

Ma strivesc invizibilele ziduri intre care m-am lasat zidita!

Pentru fericirea ta!

Ai venit fara niciun cuvant din singuratatea ta si tot fara cuvinte ai intrat in singuratatea mea; am privit in tacere ochii tristi ai sufletului tau si ai lasat amintire o picatura din lumina privirii mele; mi-ai pus cateva sperante in palme…azi mi-am dat seama ca toate promisiunile tale lipsesc…Mi-ai daruit doar vise, iluziile asteptarii, ritualurile pe care mi le-ai oferit sunt distante in nopti… Esti cel care mi-a atins peisajele din suflet si care prin existenta ta imi alinai dorul… Nu ti-am iubit nici calitatile, nici defectele, pentru ca nu le cunosc…am vrut sa iubesc omul din spatele lor si senzatia pe care mi-o lasa aceasta iubire plina, plina de dor…un dor care nu ma intrista ci dimpotriva ma inaripa. Nu am simtit nevoia sa te simt aproape, ma bucura enorm faptul ca tu existi “undeva” pe pamant si simti ca eu ma gandesc la tine. DA, ai simtit! Niciodata nu ti-am cerut nimic, ai fost intotdeauna acelasI, neschimbat in fata mea, dar nimic din ce gandesc nu mai e la fel… Nimic nu mai poarta aroma acelei respiratii de doi… Nimic nu mai are culoare de noi…Nu e usor sa iei decizii, atunci cand SIMTI pentru cineva… Totul pare a fi fost un joc de iubire, iar noi, noi niste masini controlate de alte corpuri, straine noua.  Ne-am dorit aceleasi lucruri, aceleasi trairi, aceleasi urme in senzatii, dar in esenta tot ce ne inconjoara este impotriva noastra. Nu mai vreau sa sufar,  nu mai vreau iluzii desarte, nu mai vreau nimic…stiu ca nu mai esti pentru mine, nu te mai vad in viitorul de maine si nici in prezentul de azi. Aud vocea ta, dar nu mai pot ajunge langa tine la fel ca inainte. Cu o durere imensa in suflet...ma retrag…renunt la tine…renunt la visele ce mi le-ai pus in palme…pentru binele la amandurora... Pentru fericirea ta!

Nu...

Nu de atentia trupului tau aveam nevoie, ci de cea a sufletului. Ma incapatanez sa cred ca ai unul. Pe el inca il mai astept. Pe tine nu. Ramai al celor care te-au cumparat...atat de ieftin!

Octavian Paler

“Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor ?  Eu da. De oriunde ma intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra ce mi-a atins sufletul, un zambet inocent si cald care vorbea si tacand, o imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime intalniri care de fapt a fost si ultima .

Ati simtit vreodata ca sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica, in nopti tarzii de primavara ? Eu da. In tacerea din inima mea suspina neauzita decat de mine chemarea, pentru o apropiere imposibila, deci cea mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici colo cate o raza, pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie, copacii ce freamata cu frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie, un gugustiuc ce-si canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o.

Ati simtit cum ochii vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor ? Eu da. Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc doar cu putin inainte de a fi rostite ? Pentru ca cel ce-ar trebui sa le asculte e, mult prea departe? Sau doar pentru simplul motiv ca se considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag ?Eu da.Cum mainile iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui iubit, decat in gand sau niciodat?  Eu da.

Si iata o lacrima mai curajoasa aluneca linistit pe fata. Ea doar curge.Nu are sentimente.Sau are? Ne ajuta, ele, lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet?  Voi ce spuneti? De ce nu ne plac lacrimile oare? Nu cumva ar tebui sa le iubim? Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa prima? Voi ce credeti? Si timp? Dusmanul nostru cel mai de temut? Poate ca da, poate ca nu. Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu vi le pun? Poate ca da, poate ca nu. Dar eu voi astepta, aici, in cercul meu de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut. Voi astepta ceva ce e posibil sa nu mai vina niciodata. Sau ma insel? Si daca se va-ntoarce? Va fi mai bun si cu-o idee mai increzator? Mai putin stapanit de-o teama pe care, culmea eu am intuit-o, ba mai rau,am si-nteles-o? Poate ca da,poate ca nu.Ideea e ca eu voi astepta si-n tot acest rastimp ma voi intoace la clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a nu-mi mai fi atat de frig....de dor. "

Octavian Paler

Gandul de azi

Nu de Dumnezeu ma tem,
fiindca e atotbun, ci de mine insumi;
liber si rau fiind...
pot sa nu-i deschid usa!

N.Steinhardt.

Unui nedescoperit călător

semne clipesc cu ochi și răzbună absențe
și calcă dureri acolo unde cu lebede au murit
cu gânduri dezlipite din închipuiri trezesc raze din nou
în ultima lumină prin cine știe ce minune să devină în lege om
odinioară copii se jucau, pe sub geam se sărutau și vârfuri lunecau pe cruce
mergeau cu rândul să pună urme și e bine să-ți spun când am putere
de pe margini de vis n-o să-ți mai scriu
dă-mi talentul de magie și suflă-mi litere de poet la adresa care încet dispare
n-am timp să prind vederea ascunsă
și taie felii în lumini cu degete alungite și întoarce cheia în ușa banală
strecor pe ogor un fel de grâu ca floarea soarelui să crească
să învăț ca o singură Eva- nsoțirea în lume de soartă
n-am de unde să știu despre începutul de viață
și plânsă de înger femeia să meargă la râu taină de om să nască
setea-mi oprește ape peste aripi și face cuib cu numele tău
valuri poartă fluturi și păsări și beau
până unde mi-ai devenit măr verde și ca un zeu
în tăcere m-ai iubit

Gânduri hoinare de iulie

din frunze neînțelese fluier
și-un cald amurg mă pătrunde
la mal înflăcărat de valuri muribunde
cu teama în piep căzută stingher

aș vrea un cer pe cerul gurii
cu stele țâșnitoare din înalt venite
lumini învinse lacrime câmpiilor aurite
când note caut pe crugul arcuirii

Bacalaureat 2013: Cele mai tari perle

Ne-am obisnuit deja ca in ultimii ani, elevi care sustin bacalaureatul sa ne surprinda cu perle din ce in ce mai ciudate, mai neobisnuite si mai frapante
Stam si ne gandim unde vom ajunge daca se va continua in acest stil? Si ajungem la o vorba din batrani care spune cam asa :"pai maica, pe vremea mea, lucrurile erau altfel".
Nu am eu varsta unei bunicute, nici pe departe, dar lucrurile se agraveaza din ce in ce mai mult, superficialitatea pare sa domine toate domeniile de activitate, si chiar societatea ca intreg tinde sa devina din ce in ce mai superficiala.
Dar cam atat cu filisofia mea despre lucruri marete si probleme sociale. Va las acum sa va distrati cu cele mai ciudate perle ale bancului din acest an.

1. "Modelul meu in viata este Gigi Becali, in afara de faza cu puscaria".(sursa Click.ro)
2. "Botezatu este un model in viata pentru orice fiinta pentru ca el ia fete din viata reala si le duce si le imbraca la Bucuresti si pe unele chiar mai adanc in Europa".(sursa Ziare.com)
3. "Ann avea niste trasaturi de gen epic. Era epica. Sebastian era mai putin epic desi avea potential intrucat ii placeau pozele, dar e mai mult curentul liric". sursa HotNews.ro)
4. "Cu trup si suflet inseamna a avea incredere intr-o persoana care te-a patruns". (sursa Evz.ro)
5. "Poetul avea o fixtia pe poza lui Ann pentru ca atuncea, in vechime nu era Facebook ca sa vada toate panaramele dezbracate pe toti pereti. Si ea perversa o lasat poza ei in vitrina la foto pe unde stia ca trece poetul". (sursa ZiarulDeIasi.ro)

Dintre putinele lucruri importante…

In timp ce se afla in parc o femeie se aseza langa un barbat pe o banca,in apropierea unui loc de joaca.

“Acela este baiatul meu”,spuse ea,aratand cu degetul catre un baietel imbracat intr-un tricou rosu.”E un baiat grozav”,spuse omul,”Aceea este fiica mea,cea de pe bicicleta,cu rochita alba”,apoi uitandu-se catre ceas spuse: “Hai Melissa,e timpul sa mergem”

..ea se opri din pedalat spunand:”Inca cinci minute tata,te roooog!”

Barbatul incuvinta si ii permise cu un gest sa continue .

..dupa 5 minute barbatul spuse din nou: “Melissa,au trecut cele 5 minute,e timpul sa mergem”

Fetita veni in apropierea tatalui spunand:”inca cinci minute ,doar cinci,te roog”

Barbatul incuvinta cu un zambet,urmat de replica doamnei de langa..

“Cu siguranta sunteti un parinte rabdator”

Omul zambi si apoi spuse:”Fratele ei mai mare Tommy a fost omorat de un sofer beat in timp ce se plimba cu bicicleta in apropiere.N-am petrecut foarte mult timp cu Tommy si acum as da orice pentru inca macar 5 minute cu el si mi-am propus sa nu fac aceasi greseala cu Melissa.Ea crede ca a mai castigat 5 minute de mers cu bicicleta dar adevarul e ca eu am castigat 5 minute privind-o cum se joaca”

..viata e doar o insiruire de prioritati, ale tale care sunt?

Caligrafia gandirii

Cea mai mare provocare a mintii ramane sinele interior. Suntem asemeni unor oameni lipsiti de vedere, care simtind briza merg cautand oceanul. Lasa-ti imaginatia sa croseteze ganduri ce imbraca frumos constiinta in valul cunoasterii, ca sa poti pasi linistit pe poteca destinului trasata de subconstient.

Inaintam pe tunelul timpului instinctiv, construind sub atenta indrumare a societatii un domino, unde noi suntem piesele care mimeaza echilibrul. De indata ce acesta se rupe efectul e devastator, tot sistemul nostru de valori fiind pus sub semnul intrebarii. Fericiti sunt aceia care reusesc sa se ridice, acceptandu-si greselile.

Nu e greu sa ne asumam realitatea, atunci cand cand suntem suficient de hotarati sa schimbam ceva, chiar si conditionati, observam cat de la indemana ne sunt toate. Doar nevoia de conservarea a ceea ce deja am dobandit, bun sau rau, facandu-ne sa ezitam atunci cand dorim sa modificam ceva, de frica sa ne dam peste cap intreaga existenta, care de fapt e un fiasco, nereprezentand ceea ce suntem.

Gresim, devenim subiectivi si pasim in urmatoarele etape “firesti”ce ar trebui sa marcheze evolutia pe care am adoptat-o,si admitem abia cand consideram ca “e prea tarziu” ca nu e ceea ce ne-am fi dorit…

…cat despre grade de comparatie, cine poate da definitia lui “prea tarziu”? Ce ne determina sa consideram “prea mult” sau “prea tarziu”?

Doar o gandire subiectiva desprinsa din prejudecatile societatii…niciodata nu e prea tarziu, iar ceea ce traim nu suporta grade de comparatie,fiecare situatie fiind unica, fiecare grad de implicare fiind astfel diferit,analizat din alt punct de vedere decat precedentele analize.

Complexitatea limbajului nu e o “fita”, e caligrafia gandirii.

Dragoste adevarata

“A fost o dimineaţă aglomerată,era aproximativ 8:30 când un domn în vârstă,având aproximativ 80 de ani,venise la medic pentru a i se scoate firele suturii din degetul mare,spunând că se grăbeşte,că are programare pentru ora 9.I-am oferit un loc pe scaun măsurându-i semnele vitale,ştiind că mai avea de aşteptat cel puţin o ora până să-l poată vedea doctorul.

L-am observat privindu-şi ceasul şi am hotărât că atunci când nu voi fi ocupată cu alt pacient să vin să-i evaluez rana.Cum rana era aproape vindecată am vorbit cu unul dintre medici spunând că voi lua cele necesare scoţându-i firele.
În timp ce aveam grijă de rana lui l-am întrebat dacă el a cerut programarea pentru ora aceea şi el mi-a spus că nu,dar că se grăbeşte să ajungă în centrul de recuperare unde era internată soţia lui, să servească micul dejun cu ea.L-am întrebat de starea sănătăţii a doamnei şi mi-a spus că era bolnavă de Alzheimer .
Terminându-i de tratat rana l-am întrebat dacă ea se va îngrijora dacă el va întârzia,el spunându-mi că nu-l mai recunoaşte de 5 ani,boală afectându-i grav memoria. Atunci surprinsă l-am întrebat:
“Şi încă mergi în fiecare dimineaţă chiar dacă ea nu ştie cine eşti?”
Mi-a zâmbit şi prinzându-mă uşor de mâna îmi spuse: “Ea nu mă mai cunoaşte,dar eu încă ştiu cine este ea”
Abia mi-am putut opri lacrimile,pielea infiorandu-mi-se pe mâini,spunându-mi că asta e dragostea pe care o doresc în viaţă mea .Am povestit asta de atâtea ori, dar de fiecare dată mi se face pielea de găină”

Farama de realitate

“Atunci cand te hotarasti sa devii tu insuti trebuie sa-ti asumi imbratisarea “ridicolului”.Sunt cai pe care nu ai mai umblat,si chiar daca simti ca faci acel ceva “de cand lumea si pamantul” ai tendinta de a parea nesigur.De aceea cei ce-si traiesc visul imbratiseaza nebunia atunci cand devin ceea ce ar trebui sa fie;acea siguranta ce se naste atunci cand incepi sa faci ceva pentru tine,nemaiasteptand confirmarea din ochii celorlalti.

Primul gand e nevoia de izolare, dorind sa-ti reordonezi prioritatile, chiar daca gasindu-ti locul te arde dorinta de a striga reusita. Constati ca principala frica a omului,aceea de competitori,nu-si are rostul, locul tau neputand fi ocupat de altcineva,asteptandu-te pana cand te hotarasti sa devii tu insuti.

Crezi ca tu “nu poti”, ca rolul tau e “nesemnificativ”, ca visul tau nu poate fi atins? …poate ca visezi la visul altcuiva.Visele proprii vin in mod firesc…atinse in treacat in existenta banala pe care ti-o asumi zi de zi, te fac sa zambesti, schimbandu-ti ziua.E farama de entuziasm ce ramane latenta in suflet; acel foc de avertizare a-l sufletului tau abandonat ce incearca sa-ti spuna: “Hey!..sunt aici!”.

Probabil ca momentul in care devenim “intelepti” e acela in care incetam sa mai alergam dupa visele altora,redevenind noi insine.”

“Drumul spre fericire” – Bogdan Selaru

A fost odata....

"cerul
imi este adormit
si nu stiu
daca ochii tai
imi vor mai lumina
marginea prapastiei
cand vei veni
poate va fi fost
prea tarziu" (P.D.)

Am vrut sa-ti scriu numele
pe un nor
pe care credeam ca-l ating
si sa gasesc izvorul curcubeului.
Te intreb si azi, cu uimire
de ce culorile sunt aceleasi?

"Priveste iarna cum ne-a-ncercuit
Petale reci de gheaţă ne intinde...
Noi suntem inca pe aici  ,,vrăjitorind"
De dragoste si de-nviat cuvinte...
Bun venit, Kristin...dacă aş fi pentru o secundă stăpân peste trecerea secundelor in nefiinţă, mi-ar plăcea să iti dăruiesc un fulg de veşnicie ... ar fi cadoul meu de bun venit-mai preţios decât oricare alt dar..." (P.D)

Te-am cerut cerului. te-am cerut luminii,
lui Dumnezeu insusi m-am rugat sa mi te dea.
Dar, intalnindu-te, am uitat si mangaierile si cuvintele.
Am ramas cu teama de a nu te pierde.
Si in fiecare zi am trait durerea si fericirea de a te vedea
fara a te atinge, de a-ti vorbi fara a-ti spune.


SALA OGLINZILOR
...pierdut printre cioburi de oameni-imi adun sufletul din spinul urias de gheata care a inghitit curcubeul si ma recladesc din PIATRĂ-CIOB DE GHEAŢĂ-CIOB DE PIATRĂ... Nu imi amintesc cine sunt !!!(P.D.)

 Mă arde depărtarea...

Mă arde depărtarea
Dintre mine şi gândurile tale,
Zenitul ţi-a nins pe tâmple
Ură, iubire şi uitare.
Imi invelesc durerea-n umbre
Şi-n fiecare seara
Departe devine şi mai departe
Şi atunci imi intind aripile
Şi zbor rătăcind prin vise
Si imi ascund singurătatea.
Trăind eternităţi de-o clipa,
Adorm pe marginea norilor,
Dar dimineaţa mă inspăimânt
Intrebandu-mă ce se intamplă cu stelele…
Şi iaraşi pun şirag de lăcrămioare suferinţei
Şi călătoresc in ochii tai
Incercând sa desluşesc
Un chip bănuit, neştiut încă
Căruia vreau să-i prind conturul
Şi mi-e teamă
Să nu inchizi ochii in jocă…
In taina nopţilor tăcute,
Când toate visele s-au stins,
Intoarce-te si-adună petalele pierdute...
Când clipele se pierd mai greu
Tu incă mă mai chemi pe nume
Şi incă-mi mai sopteşti:
"Mi-aşa de dor de tine!"

Mi-ar fi placut sa-ti fiu un cuvant
Sa fiu un cuvant singular...un singur cuvant
Sa renunt apoi
La starea mea de cuvant...sihastru
PS:  Si mi-ar mai fi placut sa fiu un cuvant
De care sa le fie dor
Celorlalte cuvinte ale tale...(P.D)



Mai poti iubi ?
Zapada lumii o simt pe umeri
E atat de frig !
Sa fie raza lunii ce ti-a spintecat privirea?
Ori chipul trist - prea trist
Ce mainile-mi ingheata
Si-mi tulbura simtirea ???
Imprastie miresme inca adierea de vorbe...
Iar sufletu-i plecat ...departe...
Acolo unde dragostea nu-i un pacat !!!
Cu buze mici zapada ne inseala
Să ninga, deci cu tine...şi să se aştearnă ...(P.D)

Maree

Tu esti singura mea speranta facuta pod
la fiecare intrare in ceata...
cum nu auzi raspandirea fiintei mele pe tarmul tau ?
Fara tine sunt parasit de reazemul intelesului
Si nu mai stiu sa inapoiez cerului pierdutele stele
Iata-sperantele doua cate doua se intorc la cuib
Si bratele mele in locul tau cuprind tristetea...(P.D)

Rugă târzie
Mi-au ruginit pleoapele
Incremenite pe fluturii tai departe
As vrea sa le fac un semn
Dar nu l-ar mai intelege
Si-ar fi tarziu sa-i strig...
mi-e glasul
piatra zdrobita
de cad am varsat
albastrul
si am zadarnicit astfel
INFINITUL
Iti omagiez venirea
cu jerbe de magnolii
Poate sfasierea lor
Iti va intoarce din cale
Fluturii rataciti...(P.D)

Faleze cu margini abrupte,
Sentimentele mele,
Cad in prăpastia fără fund a tăcerii
Stropi cadentaţi de gand
Straluciri de ideal
Se risipesc intr-un noian de intrebări.

Coloane de liniste strivesc rece-cuvantului puterea si sperantei-placerea
Ma satur de NU si te strig
SPIN-FLUVIU-TUMULT-din cauza de NOI.
Muzică de tine...TACEREA (P.D.)

În fiecare zi astept să-mi desfăşor aripile ...şi să plec . Mai ales cand cerul este senin ... si, cineva, departe, imi face semne...si mi-e milă de tine - că n-ai cunoscut furtuna decat aici, pe pământ ...(P.D.)

LUMINA
Lumina-i o pasăre oarbă
Nu ştie decât să cheme,
Prelung cântec de dragoste
Intre două destine
Unul urcă incet,
spre dreapta primilor sfinţi,
Celălalt se roteşte
Oscilând,
Cârmaci stângaci, obosit,
Lumina poate pătrunde
In lumea Tăcerii
Şi bocetul ei se aude
In fiece noapte,
Lepădându-si, una câte una,
Aripile.

Urcuş
Vrei...
să ne fim
unul
celuilalt
reazem
în cresterea
spre
lumină
întâmpinare
împletită
verde
crud
înflorire
fertilă
spre
auriul
dimensiune...(P.D.)

Petale

Petale de mare
Priviri înaripânde în tine
Aripi culegând albastre
necuprinderi
În zborul nefrânt
De adierea îngheţată a mângâierii
Infiorat...(P.D.)

Mi-e dor de tine, tată!

Tată, sunt atât de singură...
şi inaltul cerului îmi tulbură
liniştea din inima mea,
am incetat demult sa fiu fetiţa ta!
Alerg prin noapte şi prin zi,
Tu doar in gândul meu vei fi
Şi voi ofta, tată, mereu
de dorul tău.
Imi amintesc cum ma purtai in cârcă,
Deşi veneai acasă obosit.
Mă luai de mână si cu mine te plimbai
Şi cât de mândru răspundeai
Atunci când lumea te-ntreba,
Spuneai: „Ea este fata mea!”
Mă luai in braţe părinteşte,
Mă dojeneai, dacă greşeam,
Iar mâna ta mi-o aşezai pe creştet
Şi vorba aspră imi era alean.
Mă ocărai dacă-ti ieşeam din vorbă
De câte ori, m-a biciuit ocara
Dar astăzi imi dau seama, dragă tată
De câtă dragoste era –n mustrarea ta!
De-atâtea ori am implorat de Domnul,
Să mi te-ntoarcă, tată, inapoi
De-atâtea ori mi-am inecat suspinul
Şi am rămas privind la cer, cu ochii goi!
Cât n-as fi dat ca să te ştiu acasă
Să stiu că mă aştepti cu drag,
să mă alinţi c-o vorbă bună
să-ti sar in brate, cand te văd in prag!
Mă uit la cer,
Privirea-mi este goală,
De sus nu mai primesc niciun răspuns...
Zadarnic te astept, tătuca dragă,
Incerc să ma ridic,
Dar zâmbetul mi se ineacă-n plâns!