sâmbătă, 30 august 2014


Tacerea nu e absenta sunetului, ci un lucru infinit mai real decat sunetele, sediul unei armonii mai desavarsite decat cea mai frumoasa dintre armoniile susceptibile a fi alcatuite din sunete. Dar exista diferite grade ale tacerii. In frumusetea universului e o tacere care este ca zgomotul in raport cu tacerea lui Dumnezeu. (Simone Weil)

duminică, 17 august 2014

       Ciudat cum timpul transformă rana de ieri într-o cicatrice pe care o porți cu mandrie. Dragostea care se transformă în dezamăgire scobește în suflet și schimbă fiecare om în parte.
Suferind, devenim mai neîncrezători, mai concreți, mai pregătiți pentru durere. Suferind, sufletul are nevoie de oameni frumoși, care să-i fie alături cu vorbe calde.
       Fiecare iubire pierdută doare, dar relația pentru care am luptat cel mai mult rănește cel mai tare. Din acel moment pui punct. Și apoi trebuie timp și răbdare, lacrimi și plimbări cu prietenele. Îți vor spune că nu te-a meritat, o vor face fără rost. Îți vor spune că nu este pentru tine, n-are niciun efect. Îți vor spune că nu merită lacrimile tale, dar tu plângi când auzi numele lui.
        Se numește dragoste, n-ai ce să-i faci... Doar timpul te va vindeca și vei învăța să te iubești pe tine pentru că ai o singură viață și nu poți pierde clipe frumoase plângând pentru un om care se joacă cu iubirea.

sâmbătă, 2 august 2014

...

Fotografie: Nu ai cum să uiți oamenii care ți-au fost cândva alături. E ca și cum ai încerca să-i decupezi dintr-o fotografie în care apăreți împreună. Chiar dacă reușești să îndepărtezi chipul, rămâne conturul iar fotografia îți va arăta de fiecare dată că lipsește cineva..
Nu ai cum să uiți oamenii care ți-au fost cândva alături. E ca și cum ai încerca să-i decupezi dintr-o fotografie în care apăreți împreună. Chiar dacă reușești să îndepărtezi chipul, rămâne conturul iar fotografia îți va arăta de fiecare dată că lipsește cineva.

Prietenia și iubirea

Prietenia și iubirea sunt asemeni firului de iarbă. Pot crește oriunde găsesc un grăunte de pământ fertil și un strop de apă, dar nu pretutindeni.
Nu încerca să semeni iarba în deșertul fierbinte sau pe stâncile golașe. Încercările tale vor fi sortite eșecului și îți vor aduce numai dezamăgiri. Verifică cu atenție solul înainte de a împrăștia semințele.
Nu vei fi niciodată prieten cu toată lumea sau iubit de toți!

Gânduri...

E bine să știi că undeva te așteaptă mereu o ușă deschisă, o ușă fără cheie sau lacăt doar pentru tine. Ușa îți este deschisă la orice oră și te lasă să-i treci pragul fie ca ai zâmbetul pe buze fie că ai ochii plini de lacrimi. Știi că dincolo de prag se află o mare de liniște, încredere și siguranță. Dincolo de prag se află soluții pentru toate problemele tale.
Ce găsești după ce treci pragul? Un om! Întotdeauna trebuie să fie un om. O ușă care se deschide spre pustiu nu a adus niciodată nimănui fericire.

Iubire cu termen de valabilitate

Unele iubiri vin cu termen de valabilitate. Fabricat la... expiră la... Au probabil în ele componente perisabile sau poate componente esențiale lipsă. Păcat că nu au și o etichetă care să te atenționeze. Dacă ai ști de la început, poate nici nu te-ai atinge de ele și te-ai scuti de o dezamăgire...

Dincolo de vis…dincolo de realitate…neliniste

De cate ori va mai trebui sa mor, ca sa invat sa traiesc?

vineri, 1 august 2014

Gânduri pentru mama

Dacă aş putea, aş opri timpul pentru tine, dragă mamă. Aş opri timpul tău, ca să poţi trăi, în sfârşit, tot ceea ce nu ai trăit la timp.
Aş opri timpul tău ca să nu îmbătrâneşti atât de devreme, ca să mai ai răgaz pentru a te simţi frumoasă, femeie, plină de viaţă.
Aş opri timpul tău ca să-ţi ofer toate momentele pe care le-ai fi meritat, toate mângâierile, toate îmbrățișările, toate bucuriile de care ai fost privată, toate cuvintele frumoase pe care nu ți le-am spus la timp.
Aş opri timpul tău ca să te odihneşti, să îți relaxezi mâinile atât de muncite, să ai și tu timp doar pentru tine. Să te văd bucurându-te de lucrurile pentru care ai muncit atât de mult, să faci numai ce-ți place și nu doar ceea ce trebuie.
Aș opri timpul ca să te răsfăț, să te alint și să te copleșesc cu iubire. Să îți șterg lacrimile și să le acopăr urmele cu sărutări.
Aş opri timpul tău ca să mă pot plimba cu tine, să îţi împărtăşesc din visurile mele şi să îţi aflu cele mai frumoase poveşti.
Aș opri timpul tău ca să te cunosc și să te înțeleg. Să îți aflu durerile, temerile, dorințele neîmplinite, să știu cum aș putea să îți bucur sufletul și cum ar trebui să fiu ca să fii mândră de mine.
Aş opri timpul tău ca să îţi împlineşti visurile frumoase pe care le-ai abandonat atunci când ai început să visezi doar pentru mine.
Aş opri timpul tău ca să te văd râzând şi ca să memorez fiecare zâmbet al tău, de care îmi va fi atât de dor atunci când mă vei lăsa singură și când voi avea nevoie de o amintire sacră.
Aș opri timpul tău ca să primești fiecare clipă de fericire atât de meritată.
Aş opri timpul tău ca să învăţ de la tine tot ce trebuie să ştiu despre viaţă, despre renunţări, despre puterea de a trăi prin şi pentru cei dragi.
Aş opri timpul tău ca să nu pleci de lângă mine…

Reflexii

„Mi-am imaginat de mii de ori un alt sfârșit. Mult timp m-am condamnat pentru tot ce nu i-am spus, pentru că nu i-am dăruit mai multă fericire…
Am rămas cu sufletul plin de regrete și cu o durere pe care timpul nu a vindecat-o, așa cum aș fi sperat, ci doar a anesteziat-o.
Unii oameni intră în viața noastră neinvitați, nedoriți, ca mai apoi să devină universul nostru. Dar într-o zi, ne părăsesc. Ne părăsesc forțați de destin, independent de voința lor, fără a avea șansa să își ia rămas bun. Ne părăsesc atunci când nu ne așteptăm și poate când depindem cel mai mult de ei. Ne părăsesc, luând cu ei și o parte din sufletul nostru și din visurile noastre. Doare. Cu toate acestea, ne rămâne în urma lor o poveste, chiar dacă nu o poveste cu final fericit. Ne rămân lecții de viață și amintiri prețioase. Învățăm să iubim, să prețuim, să devenim dependenți, ca mai apoi să învățăm să pierdem, să suferim și să devenim puternici...”

UN NOU INCEPUT

ITI DORESC "UN NOU INCEPUT" FRUMOS! Ceea ce pentru tine  e UN NOU INCEPUT, pentru mine inseamna SFARSIT!